19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalJudi Dench, în distribuţia noului film din seria "James Bond"

Judi Dench, în distribuţia noului film din seria “James Bond”

Actriţa britanică Judi Dench a confirmat informaţia potrivit căreia va interpreta din nou rolul şefei agentului 007, pe care-l va juca în al 23-lea film din seria “James Bond”, informează femalefirst.co.uk, potrivit Mediafax.

Judi Dench a interpretat rolul personajului “M”, directoarea MI6, în şase filme din această franciză. “Abia aştept să lucrez din nou cu Daniel Craig şi cu (regizorul) Sam Mendes, cu care am colaborat şi în teatru”, a declarat actriţa britanică.

Actorul britanic Daniel Craig va interpreta pentru a treia oară rolul spionului James Bond, iar filmul va fi regizat de Sam Mendes. Filmările vor începe în partea a doua a anului 2011, iar lansarea este programată pentru noiembrie 2012, la 50 de ani de la apariţia pe marile ecrane a primului film din franciză, “Dr. No” (1962).

Judi Dench nu a mai fost văzută pe marile ecrane din 2009, când a jucat în musicalul “Nine”, însă 2011 pare că va fi un an foarte aglomerat pentru actriţa britanică. Ea a terminat recent filmările pentru “Jane Eyre”, în care joacă personajul Doamna Fairfax, şi va începe în curând filmările pentru alte două lungmetraje – “The Best Exotic Marigold Hotel” şi “My Week With Marilyn”.

Judi Dench, care este cunoscută datorită rolurilor din filme precum “Ciocolată cu dragoste”, “Shakespeare in Love” şi “Jurnalul unui scandal”, a fost recompensată pentru întreaga carieră, în 2008, de Academia de film europeană. Actriţa britanică, a cărei carieră se întinde de-a lungul a peste cinci decenii, a câştigat, printre altele, un premiu Oscar, două Globuri de Aur, nouă premii BAFTA, şapte Laurence Olivier Awards şi un premiu Tony.

Precedentele 22 de filme “James Bond” au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în SUA şi Canada, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.

Cel mai recent film din serie, “007 – Partea lui de consolare/ Quantum of Solace”, a avut încasări mondiale de 586 de milioane de dolari. Precedentul film din serie, “Casino Royale”, lansat în 2006, a generat încasări de 594 de milioane de dolari pe plan mondial şi a marcat debutul lui Daniel Craig în rolul agentului 007.

Cele mai citite

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Florin Piersic a fost transferat de la Cluj la Spitalul Matei Balș din București

Actorul Florin Piersic a fost adus marți seară la București, cu o aeronavă SMURD, pentru a fi internat la Institutul Național de Boli Infecțioase...

NATO desfășoară un exercițiu cu 2000 de parașutiști, una dintre cele mai ample operațiuni de desant aerian de după al Doilea Război Mondial....

Militari din mai multe țări NATO participă, în aceste zile, la exercițiul SWIFT RESPONSE 24, care reprezintă una dintre cele mai ample operațiuni de...
Ultima oră
Pe aceeași temă