Cântăreața americană Janet Jackson și-a anulat marți brusc, fără nici o explicație, partea europeană a turneului său mondial, programată între 30 martie și 3 mai, la circa două luni după ce își întrerupsese temporar turneul pentru a fi supusă unei intervenții chirurgicale, informează agenția France Presse (AFP) citată de Agerpres.
Toate cele douăzeci de date calendaristice programate pentru turneul european au fost eliminate de pe site-ul său oficial de rezervare Ticketmaster.
Potrivit mai multor utilizatori de pe rețelele sociale, Ticketmaster a trimis celor care au cumpărat un bilet sau mai multe bilete pentru aceste concerte mesaje care indică faptul că le va fi rambursată contravaloarea biletelor.
Concertele sale din America de Nord, prevăzute să aibă loc între 14 mai și 28 august, precum și un altul în Dubai, la 26 martie, au fost menținute pe site.
Cântăreața de 49 de ani, a anunțat cu o zi înainte de Crăciun că își întrerupe turneul mondial deoarece va fi supusă unei intervenții chirurgicale a cărei natură nu a specificat-o. De asemenea, ea a negat la începutul lunii ianuarie zvonurile care sugerau că suferă de cancer. Janet Jackson și-a început turneul mondial la 31 august în Canada și a susținut de atunci un mare număr de concerte în America de Nord și Japonia. A fost nevoită însă să își anuleze câteva spectacole în Statele Unite pentru a-și odihni corzile vocale.
Janet Jackson a lansat în octombrie 2015 primul său album după o pauză de șapte ani, intitulat „Unbreakable”, în care aduce un omagiu fratelui său, Michael, decedat în anul 2009. Albumul a intrat în clasamentul vânzarilor record din SUA încă de la sfârșitul lunii octombrie.