10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalItalia, pericolul extremist planează asupra societății, avertizează președintele Sergio Mattarella

Italia, pericolul extremist planează asupra societății, avertizează președintele Sergio Mattarella

Acest eveniment reprezintă comemorarea masacrelor comise între 1943 şi 1945 la frontiera dintre Italia, Slovenia şi Croaţia, relatează AFP, citată de Agerpres.

”’Ziua Amintirii’ a fost introdusă de către parlament pentru a ne aduce aminte de o pagină înfricoşătoare din istoria ţării noastre din sec. al XX-lea, o tragedie provocată de un plan de epurare etnică şi naţionalistă”, a declarat Mattarella într-un comunicat. ”Masacrele, violenţele, suferinţele îndurate de către exilaţii din Veneţia Iuliana, Istria, Fiume şi Dalmaţia nu pot fi uitate, minimalizate sau suprimate”, a adăugat el.

Potrivit şefului statului italian, aceste evenimente ”fac parte (…) din istoria naţională şi reprezintă un capitol de neşters care pune în gardă în legătură cu gravele riscuri ale naţionalismului extrem, ale urii etnice, ale violenţei ideologice erijate în sistem”.

Între 1943 şi 1945, mii de italieni au fost aruncaţi vii sau morţi de către trupele iugoslave în ”foibe”, nişte cavităţi naturale tipice pentru regiunea de frontieră omonimă a Sloveniei şi Croaţiei. Operaţiunea de epurare politică şi etnică, rămasă în istorie sub denumirea de ”Masacrele din foibe”, este comemorată pe data de 10 februarie.

În timp ce campania pentru alegerile legislative din 4 martie se află în plină desfăşurare în Italia, un atac cu caracter rasist survenit sâmbăta trecută a propulsat problema imigraţiei în centrul campaniei electorale. Luca Traini, un simpatizant al extremei drepte în vârstă de 28 de ani, a tras focuri de armă asupra a circa zece africani în Macerata (centru-est), într-o tentativă de a răzbuna moartea unei tinere de 18 ani, al cărei corp dezmembrat a fost descoperit în două valize cu câteva zile mai înainte. Fata a fost ucisă de un migrant nigerian căruia îi fusese respinsă cererea de azil.

Joi, în Macerata au avut loc confruntări între manifestanţi ai grupării de extrema dreaptă Forza Nuova şi forţele de ordine. O manifestaţie publică urmează să aibă loc sâmbătă pe străzile din Macerata, la apelul mai multor asociaţii antirasiste.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă