14 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalIsraelienii vor putea călători în Arabia Saudită

Israelienii vor putea călători în Arabia Saudită

Israelienii, atât evrei cât şi arabi, puteau până în prezent să efectueze astfel de călătorii în Arabia Saudită doar dacă tranzitau o ţară terţă, precum Egiptul sau Iordania.

Israelul nu are relaţii diplomatice cu Arabia Saudită, dar în ultima vreme au existat contacte între cele două ţări, guvernul israelian iniţiind o apropiere şi faţă de alte state din Golf, precum Emiratele Arabe Unite, unde oficiali israelieni au efectuat vizite oficiale sau pentru competiţii sportive. Acestea sunt ”mici etape de normalizare, nu o normalizare completă” a relaţiilor, apreciază Yoel Guzansky, fost director al secţiei ”state din Golf” în Consiliul naţional de securitate israelian.

Condițiile celor două tabere

Statele arabe au făcut dintotdeauna din soluţionarea problemei palestiniene o condiţie pentru normalizarea relaţiilor cu statul evreu. În schimb, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi membri ai administraţiei americane aliaţi ai Israelului susţin o abordare diferită, conform căreia mai întâi o normalizare a relaţiilor acestei ţări cu lumea arabă ar putea contribui la un acord de pace cu palestinienii.

Potrivit dispoziţiei semnate de ministrul israelian de interne Arié Dery, cetăţenii israelieni care doresc să călătorească în regatul saudit pentru vizite ”religioase în timpul (pelerinajelor) Hajj şi Omra” sau ”pentru a participa la reuniuni de afaceri ori de căutare de investiţii” vor putea efectua astfel de călătorii pentru perioade de cel mult 90 de zile, dar vor trebui ca în prealabil să-şi ”organizeze intrarea” în Arabia Saudită şi să deţină o invitaţie din partea unei instituţii guvernamentale a acestei ţări.

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...

Două locuințe din localitatea Voroneț au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a afectat, sâmbătă, în ajunul Paştelui, două locuinţe din localitatea Voroneţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă