Concesionarea Hmeimim de către Rusia este pe termen nelimitat, în timp ce utilizarea instalațiilor navale din Tartus a fost autorizată până în 2065, cu posibilitatea prelungirii prin înțelegere reciprocă. Rusia considera că este singura prezență militară străină pe coasta mediterană siriană, dar decizia sosirii iranienilor în Latakia în octombrie anul acesta ridică grave probleme politice și securitare pentru Moscova.
Nu numai că intrarea iranienilor în anumite zone ale acestui port ar pune capăt exclusivității rușilor în regiunea de coastă, dar ar putea pune în pericol trupele și vehiculele lor militare. Baza Hmeimim a fost supusă unei serii de atacuri cu drone anul trecut și viitoarea prezență a iranienilor creează un risc crescut pentru operațiuni similare în zonă, fie din partea Israelului, fie din partea Statelor Unite. În plus, o prezență iraniană permanentă în Latakia ar putea limita sau împiedica rușii în supravegherea și colectarea de informații secrete, prin blocarea tehnologiei lor radioelectronice, și ar pune în pericol apărarea lor antiaeriană și viața personalului militar.
Decizia siriană este urmarea unei cereri oficiale iraniene prezentată Damascului în februarie. Conștienți de incapacitatea de a stabili o prezență militară permanentă precum a Rusiei sau de a ocupa ilegal un teritoriu, iranienii s-au instalat în Siria pentru a exercita o influență economică pe termen lung, cu scopul menținerii prezenței lor într-o zonă crucială a regiunii. Latakia este primul pas concret. Iranul a acordat Siriei o linie de credit totalizând 6,6 miliarde dolari după 2011, sumă ce a fost completată cu încă un miliard de dolari în 2017. În ultimele trei luni, relațiile dintre cele două țări au devenit mai apropiate, în special după ce președintele sirian Bashar al-Assad a aterizat la Teheran pentru a se întâlni cu omologul său iranian, Hassan Rohani, și cu Ghidul Suprem, ayatollahul Ali Khamenei.
Lupta pentru influență
Cele două guverne au semnat mai multe contracte economice, iar Iranul a promis să rezolve penuria de carburanți din Siria trimițând benzină în zona concesionată din Latakia. Acordul le oferă iranienilor dreptul de a utiliza un port sirian doar în scopuri economice, dar, odată aflat sub controlul lor, nimic nu-i va împiedica să-l transforme într-o instalație militară, estimează Joshua Landis, profesor la Universitatea din Oklahoma.
Un picior pus în Latakia concretizează visul de decenii al autorităților de la Teheran de a avea acces direct la Mediterana, de unde pot expedia mărfuri, arme și, de ce nu?, o influență politică spre restul lumii. Potrivit lui Landis, Teheranul dorește construirea unei economii regionale puternice, bazată pe comerț, șosele și conducte de petrol care ar lega Iranul de Mediterana. Ziua cea mai importantă va fi cea în care Iranul își va putea vinde petrolul și gazul în Europa transportându-l prin Siria.
În 2017, iranienii au cerut o licență pentru obținerea a 1.000 hectare de teren în orașul de coastă Tartus, pe care intenționau să-l transforme într-un port pentru transportul de petrol și gaz. Din cauza vecinătății cu baza militară rusească, Moscova a respins propunerea. Teheranul s-a interesat atunci de 5.000 ha de teren fertil din apropierea sanctuarului șiit Saiydeh Zainab, lângă aeroportul internațional din Damasc. Din nou rușii au spus „niet“.
Rusia și Iranul sunt principalii aliați ai regimului de la Damasc în războiul care a devastat Siria după 2011, dar în pofida unei înțelegeri de fațadă, interesele sunt divergente între Moscova și Teheran, iar războiul pentru exercitarea influenței este tot mai vizibil. Analiștii subliniază că această luptă se va acutiza pentru repartizarea influenței între cei doi aliați ai lui Assad în ce privește eventuala reconstrucție a Siriei odată cu lansarea proiectelor. Mizele fiind imense – petrol, telecomunicații, infrastructură –, o luptă de culise este în curs pentru controlul regimului Assad în noua Sirie post-război.
