13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalÎntre 1.000 şi 2.000 de ''veste galbene'' au manifestat la Paris

Între 1.000 şi 2.000 de ”veste galbene” au manifestat la Paris

Echipaţi cu fluiere sau tamburine, manifestanţii şi-au început marşul de protest din Paris în jurul orelor 11:00 GMT.

“Justiţie socială, justiţie fiscală, anticapitalistă”, se putea auzi în coloana de protestatari, şi mai puţin densă ca cea de săptămâna trecută, care număra 2.100 de manifestanţi, potrivit Ministerului de Interne francez.

Demarat ca un protest împotriva fiscalităţii şi a politicii sociale a guvernului, această mişcare inedită s-a transformat într-o contestaţie proteiformă. După luni de mobilizare de intensitate variabilă, care a atras mai multe zeci de mii, ajungând la un maxim de 200.000 de manifestanţi, ultimele săptămâni au arătat o sufocare a mobilizării: la 18 mai, “vestele galbene” au atras circa 15.500 de oameni pe întreg teritoriul Franţei, iar în 25 mai – 12.500.

În condiţiile în care procurorul Parisului a dat asigurări săptămâna aceasta că poliţişti vor fi judecaţi pentru violenţe în timpul manifestaţiilor, suscitând furia organizaţiilor sindicale din poliţie, mai multe sloganuri împotriva forţelor de ordine erau scandate sâmbătă pe străzile Parisului.

De la începutul mişcării, de partea manifestanţilor au fost rănite 2.448 de persoane, potrivit cifrelor Ministerului de Interne din 13 mai. Potrivit evidenţei ţinute de jurnalistul independent David Dufresne, 24 dintre aceşti răniţi au avut ochi scoşi, iar cinci – câte o mână smulsă.

De partea forţelor de ordine, ministerul a numărat 1.797 de răniţi, în principal poliţişti sau jandarmi.

Alte manifestaţii era prevăzute în Franţa sâmbătă, precum şi un “marş al celor mutilaţi” duminică, la Paris.

Cele mai citite

Iulia Svyrydenko, ministrul Economiei din Ucraina: Investitorii străini au injectat 4,25 miliarde de dolari în economia țării în 2023

Investitorii străini au injectat anul trecut un total de 4,25 miliarde de dolari în economia ucraineană, potrivit Băncii Naționale a Ucrainei. Această cifră este...

Irina Begu, în „sferturile” turneului ITF de la Wiesbaden

Irina Begu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului ITF de la Wiesbaden, după ce a învins-o în trei seturi pe elveţianca Simona...

Iohannis, premiat de Consiliul Atlantic, în America

Consiliul Atlantic îl va onora în acest an pe preşedintele Klaus Iohannis cu Distinguished International Leadership Award pentru cariera sa remarcabilă, pentru conducerea exemplară...
Ultima oră
Pe aceeași temă