18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalIndia: Cel puţin zece morţi din cauza virusului Nipah

India: Cel puţin zece morţi din cauza virusului Nipah

“Am trimis 18 eşantioane (de la pacienţi) pentru testare. Dintre persoanele la care rezultatul s-a întors pozitiv zece au decedat, iar celelalte două sunt în prezent spitalizate”, a declarat un responsabil al districtului Kozhikode din statul Kerala (sud) pentru AFP.

Anterior, un alt responsabil indicase cel puţin 5 decese şi circa 100 persoane plasate în carantină deoarece intraseră în contact cu victimele.

Aceste decese au avut loc toate în luna mai, însă niciunul în ultimele zile.

Victimele au contractat virusul în districtul Kozhikode (fostul Calicut), o zonă inedită pentru virusul Nipah, iar printre primele persoane decedate s-au numărat mai mulţi membri ai aceleiaşi familii şi o asistentă medicală care i-a tratat.

Binecunoscut în sudul şi sud-estul Asiei, virusul Nipah, transportat de liliacul frugivor, este fatal în 70% dintre cazuri. Virusul a fost identificat pentru prima dată în Malaezia în 1998, într-o regiune al cărui nume îl poartă.

Nipah, a cărui transmitere de la om la om a fost semnalată în trecut, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), poate provoca encefalite mortale şi comă. În prezent nu există un vaccin împotriva acestuia.

Potrivit AFP, este pentru prima dată când prezenţa acestui virus a fost raportată în Kerala şi a treia oară în India. Virusul este în general întâlnit în zonele rurale ale Bangladeshului, unde a provocat moartea a peste 100 de persoane de când a fost raportat pentru prima dată în 2001, şi în statul indian Bengalul de Vest.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...
Ultima oră
Pe aceeași temă