1.2 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeInternaționalÎn plină criză Rusia - NATO, Putin merge în vizită în Turcia,...

În plină criză Rusia – NATO, Putin merge în vizită în Turcia, la invitaţia lui Erdogan

Pe parcursul vizitei sale în Turcia, liderul de la Kremlin va avea o întrevedere şi cu preşedintele Iranului, Hassan Rouhani.

Pe agenda celei de-a şaptea reuniuni la nivel înalt a Consiliului de Cooperare Turcia-Rusia se află proiecte de cooperare economică, în special în sectorul energetic.

“Vor fi abordate şi aspecte regionale şi internaţionale de actualitate, inclusiv lupta comună împotriva terorismului şi situaţia din Siria”, a transmis serviciul de presă al Kremlinului.

Putin şi Erdogan vor discuta despre construirea primei unităţi pentru centrala nucleară Akkuyu, localizată în provincia Mersin. Va fi prima centrală nucleară a Turciei şi ar trebui să devină operaţională în 2023.

Liderii de stat din Rusia, Turcia şi Iran – cele trei ţări-garant ale procesului de la Astana privind soluţionarea conflictului din Siria – vor discuta despre implementarea acordurilor convenite în cadrul summitului trilateral de la Soci din 22 noiembrie 2017.

Vladimir Putin, Hassan Rouhani şi Recep Tayyip Erdogan îşi vor prezenta poziţiile privind consolidarea regimului de încetare a focului în Siria, asigurarea operaţiunii pentru crearea de zone sigure, rezolvarea problemelor umanitare şi promovarea acordului politic.

Rusia şi Iranul oferă susţinere Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste, în timp ce Turcia finanţează grupuri rebele siriene şi a lansat operaţiuni militare contra separatiştilor kurzi din provincia Afrin. SUA desfăşoară, de asemenea, operaţiuni militare în Siria, pentru a elimina militanţi ai organizaţiei teroriste Stat Islamic.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant).

Bilanţul conflictului depăşeste 340.000 de morţi.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Un inspector de la Taxe și Impozite Sector 1 și un notar, urmăriți penal într-un dosar privind fraude cu terenuri ale statului

Un inspector în cadrul Direcţiei Generale de Impozite şi Taxe Locale (DGITL) Sector 1, Florin Bogdan, şi un notar public sunt urmăriţi penal de...

Mihaiela Iorga-Moraru și Ionuț Ardeleanu, noii șefi cheie de la DNA

Anunțul de azi al Ministerului Justiției privind numirea noilor șefi ai secțiilor cheie din DNA, DIICOT și Parchetul General, a evidențiat ocuparea unor...

Despăgubiri de aproape 4 milioane lei, plătite anul trecut, pentru bunurile din locuinţe afectate de fenomene electrice

Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) anunţă că societăţile de asigurări membre UNSAR au achitat anul trecut despăgubiri de...
Ultima oră
Pe aceeași temă