Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Impas în negocierile dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană privind relațiile post-Brexit!

”Regatul Unit nu poate refuza să prelungească tranziţia şi în acelaşi timp să încetinească discuţiile în anumite domenii”, a declarat negociatorul UE, Michel Barbier (foto).

Share

Eugen Cișmașu 0 comentarii

Actualizat: 24.04.2020 - 21:44

Uniunea Europeană şi Regatul Unit s-au acuzat reciproc vineri de lipsa unor progrese, după o săptămână de negoiceri privind viitoarea lor relaţie după Brexit şi lasă să planeze îndoiala asupra capacităţii lor de a ajunge la un acord, aşa cum s-a prevăzut, până la sfârşitul anului, relatează AFP.

”Obiectivul pe care-l avem de a avansa către progrese tangibile (...) nu a fost atins decât parţial în această săptămână”, şi-a exprimat regretul negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier.

”Regatul Unit nu a vrut să se angajeze serios asupra unui număr de puncte fundamentale”, a deplâns el la finalul unor negoiceri prin videoconferinţă, în cursul cărora britanicii şi-au reafirmat voinţa de a nu prelungi perioada de tranziţie.

”Regatul Unit nu poate refuza să prelungească tranziţia şi în acelaşi timp să încetinească discuţiile în anumite domenii”, a insistat Barbier.

La rândul lor, britanicii au anunţat într-un comunicat de presă ”progrese limitate”, din cauza unor ”importante divergenţe” cu europenii.

Downing Street acuză Bruxellesul de faptul că-i propune un acord ”mult inferior” celor semnate în trecut de UE cu alte ţări.

”Trebuie acum să avansăm într-un mod constructiv. Regatul Unit rămâne hotărât să ajungă la un compromis asupra bazei unui acord de liber-schimb”, se arată în comunicat.

Data-limită - prevăzută în iunie - a unei evaluări a şanselor unui acord se apropie cu paşi mari, iar lipsa de progrese fragilizează perspectiva unui acord până la sfârşitul lui decembrie.

”În mare, nu s-a avansat o iotă”, rezumă o sursă europeană.

”Problema este că Brexitul a devenit ultima roată a căruţei odată cu pandemia. Există o lipsă de atenţie politică - naturală având în vedere circumstanţele - şi o lehamite”, a adăugat ea.

Consecinţa acestui lucru este că - în pofida faptului că Londra şi Bruxellesul continuă să-şi afişeze ”ambiţia” şi voinţa de a avansa - punctele de fricţiune deja identificate la începutul lui martie, după prima rundă de negocieri, nu au dispărut.

”Britanicii nu se angajează în domeniile în care nu au un interes să ajungă la un acord”, a declarat vineri o sursă apropiată negocierilor.

Nimic nu s-a mişcat în privinţa formei pe care să o ia aceste noi relaţii. Britanicii vor în continuare tot mai multe acorduri - relaţii comericale, pescuit, între altele -, în timp ce UE vrea un acorde global.

Alt subiect exploziv este pescuitul, un punct crucial pentru mai multe state membre UE, mai ales pentru Franţa şi Danemarca.

”Dacă nu există un acord asupra pescuitului, nu va exista un acord al comerţului, atât de simplu este. Cred că Regatul Unit a primit mesajul”, a tunat Barnier.

”Nu vom putea avansa în acest domeniu decât dacă Regatul Unit are dreptul de control al accesului în apele sale la sfârşitul acestui an”, i-a replicat Downing Street, care nu a prezentat încă un text cu privire la acest subiect.

Problema litigioasă a condiţiilor concurenţei, pe care UE le vrea ”transparente şi echitabile”,cu scopul de a împiedica apariţia unei economii dereglementate la poarta sa, rămâne de asemenea în suspans.

Asemenea condiţii presupun respectarea unor norme comune în domeniile social, al muncii, mediului şi mai ales fiscal - ceea ce Londra refuză în numele ”controlului propriilor sale legi”.

Însă Michel Barnier avertizează că ”acest acord nu se va încheia, niciodată, în detrimentul pieţei interne”.

Este vorba despre a doua rundă de negocieri cu privire la relaţiile viitoare după Brexit, după şase săptămâni de întrerupere din cauza noului coronavirus.

Michel Barnier şi omologul său britanic David Frost s-au îmbolnăvir amândoi de covid-19.

Alte şedinţe de negociere urmează să aibă loc în mai şi apoi la începutul lui iunie.

În pofida unui context perturbat de pandemie, Regatul Unit - care a divorţat de UE la 31 ianuarie - refuză orice prelungire după sfârşitul lui decembrie a perioadei de tranziţie, în care continuă să aplice normele europene.

Comentarii