13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalGermania: Secretarul de stat pentru migraţie vrea un mesaj dur pentru refugiaţi

Germania: Secretarul de stat pentru migraţie vrea un mesaj dur pentru refugiaţi

“Făptaşii trebuie aduşi în faţa unei instanţe şi pedepsiţi sever”, a spus Annette Widmann-Mauz, secretar de stat pentru migraţie, refugiaţi şi integrare, citată de organizaţia de ştiri RND.

Poliţia germană a arestat luna trecută şapte bărbaţi sirieni, cu vârste cuprinse între 19 şi 29 de ani, alături de un bărbat german de 25 de ani, sub suspiciunea că au violat o femeie în oraşul Freiburg din sud-vestul ţării.

Unul dintre bărbaţi este suspectat că a pus droguri în băutura femeii într-un club de noapte din Freiburg, după care ei au agresat-o sexual pe rând într-un tufiş.

Cazul a şocat Freiburgul, un oraş universitar pitoresc, şi riscă să amplifice sentimentele împotriva refugiaţilor în întreaga ţară, în contextul în care formaţiunea antiimigranţi Alternativa pentru Germania (AfD) încearcă să îşi consolideze poziţia de principal partid de opoziţie.

“Toţi solicitanţii de azil trebuie să urmeze cursuri despre coexistenţa în Germania imediat ce ajung în ţară sau la primul centru de recepţie, iar asta include şi toleranţă zero faţă de abuzul sexual şi alte acte de violenţă”, a spus Annette Widmann-Mauz.

În poziţia sa de secretar de stat pentru migraţie, Annette Widmann-Mauz lucrează în cadrul cancelariei conduse de Angela Merkel.

Avansul AfD este atribuit parţial reticenţei opiniei publice faţă de venirea a peste un milion de migranţi începând cu mijlocul lui 2014, mulţi dintre ei din zonele de conflict din Orientul Mijlociu.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă