14.9 C
Bucharest
Tuesday, 19 September 2023
HomeInternaționalGermania: Peste jumătate din pensiile de stat sunt sub 900 de euro

Germania: Peste jumătate din pensiile de stat sunt sub 900 de euro

Guvernul a subliniat totuşi că acest nivel al pensiilor nu reflectă întreg venitul mediu al pensionarilor şi situaţia lor, se menţionează în răspunsul obţinut de deputata Sabine Zimmerman, membră a partidului Die Linke, care a fost consultat de dpa. Anul trecut, 51,4% dintre pensii erau de sub 900 de euro pe lună, situaţie în care se află 9,4 milioane de persoane.

O proporţie de 58,6% dintre pensii erau sub 1.000 de euro anul trecut, iar 70,8% sub 1.200 de euro. Analizând venitul total, raportul din 2018 privind pensiile informează că gospodăriile de două persoane cu o persoană la pensie aveau un venit mediu lunar de 2.572 euro în landurile din vest şi de 2.257 de euro în cele din est.

Sabine Zimmermann spune că raportul arată că mulţi oameni se pot descurca doar dacă au făcut economii sau dacă au surse adiţionale de venit. ‘Nu mai puteţi nega că pensia de stat nu mai este o pavăză împotriva sărăciei’, a afirmat ea.

Cele mai citite

Cine-l înlocuiește pe Bogdan Mîndrescu, sforarul șef de la Ministerul Transporturilor

Scandalul declanșat recent de sindicaliștii la Societatea de Transport București (STB) în urma căruia nu i s-a mai prelungit mandatul de director general...

N-a avut Simona Halep bani de un doctor sportiv?

Maestrul emerit al jurnalismului sportiv, Ovidiu Ioanițoaia, trage o tușă groasă peste scandalul dopajului Simonei Halep, în editorialul “Ce a avut Simona de ascuns?” din Gazeta sporturilor....

Sărbătoare19 septembrie – Mari sfinți pomeniți în calendarul ortodox

Pentru ca nu au participat la aducerea jertfelor, au fost judecati, torturati si aruncati in temnita. Trofim si Dorimedont au fost decapitati, iar...
Ultima oră
Pe aceeași temă
Modifică setările cookies