20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăInternațional„Frăția jihadistă“ se întărește în Africa de Vest

„Frăția jihadistă“ se întărește în Africa de Vest

Printre cele mai importante grupuri teroriste se numără Ansar Dine, Al-Qaeda din Maghrebul Islamic (AQMI), al-Mourabitoun, Frontul de Eliberare din Macina, Statul Islamic în Marea Sahară (EIGS), Ansar Islam, în Burkina Fasso sau două facțiuni ale Boko Haram în Nigeria, numite „Statul Islamic din Africa de Vest“.

 În afara obiectivului lor de a declara război misiunii franceze și misiunii ONU în Mali, aceste grupări vizează și extinderea influenței dincolo de regiunile unde sunt active, un risc subliniat de un raport al Biroului ONU pentru Africa de Vest și Sahel.

Atacurile jihadiste din ultimele luni au crescut în complexitate și au făcut un mare număr de morți, crescând îngrijorarea privind unirea grupurilor islamiste și folosirea tot mai frecventă a explozibililor în Burkina Fasso și Niger.

Strângerea legăturilor este deja în parte o realitate. Practic, din martie anul trecut, formațiunile jihadiste active în nordul statului Mali au format alianța „Grupul de susținere a Islamului și a musulmanilor“, plasată sub autoritatea lui Iyad Ag Ghali, șeful Ansar Dine. Această „aglomerație jihadistă“ este divizată între adepții AlQaeda și cei care vor să jure credință Statului Islamic, ceea ce a dus la redesenarea unor alianțe ca EIGS.

În ultimele luni, EIGS a fost sub presiunea forței Barkhane și a grupurilor tuaregilor malieni pro-Bamako, în special în regiunea zisă a celor trei frontiere (Mali, Burkina Fasso, Niger).

În schimb, Boko Haram nu mai este influent în regiunea lacului Ciad, dar a antrenat mai mulți membri ai grupului în Nigeria. Iar facțiunea „Stat Islamic din Africa de Vest“ a grupului Boko Haram este prezentă în Libia, cu „mici celule“.

Țările din regiune se declară preocupate de mișcări posibile ale elementelor din Boko Haram spre alte state, spre frontierele din vestul și sud-estul Libiei.

Teritoriul libian este de asemenea și destinația privilegiată pentru jihadiștii europeni înainte de a reintra în țările lor. Asia de Sud-Est este altă destinație aleasă de jihadiști străini care au părăsit Levantul, în pofida pierderilor suferite de ISIS în Filipine.    

Cele mai citite

Putin a vrut să guste din Europa, de ziua ei, dar a rămas doar cu oastea, a Ungariei, într-o măsea

Ilustrație: Marian Avramescu Cu ocazia Zilei Europei / Ziua Victoriei, președintele Federației Ruse, Vladimir Vladimirovici Putin, a vrut să guste din Bătrânul Continent și...

Cancer ovarian: peste 70% din cazuri sunt depistate în stadii avansate

Cancerul ovarian este unul dintre cele mai mortale cancere la sexul feminin, clasându-se în primele 5 cauze de mortalitate prin cancer la femei, au...

Olympiakos Pireu, în prima finală europeană din istorie! Grecii au învins-o pe Aston Villa în dublă manșă

Olympiakos Pireu s-a calificat în finala Europa Conference League, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în fața englezilor de la Aston Villa,...
Ultima oră
Pe aceeași temă