24 C
București
duminică, 2 august 2026
AcasăInternaționalFinlanda cere să intre în NATO

Finlanda cere să intre în NATO

Finlanda cere să intre în NATO, conform deciziei care s-a adoptat, la data de 12 mai 2022, la Helsinki.

Decizia a fost anunțată, în dimineața acestei zile, de președintele și de premierul Finlandei.

Este vorba de o decizie istorică, întrucât tradiția Finlandei era de țară neutră. Finlanda avea totuși un parteneriat cu Alianța Atlantică. Cererea de a devenit membru cu drepturi depline este luată în contextul atacului Rusiei asupra Ucrainei. Discuțiile pe acest subiect au început miercuri, 20 aprilie 2022, în Parlamentul de la Helsinki. În paralel, la cele mai recente sondaje de opinie, până la trei sferturi dintre cetățenii finlandezi s-au pronunțat în favoarea intrării țării lor în Alianța Atlantică.

Finlanda are o graniță terestră foarte lungă, de 1300 de kilometri, cu Rusia. După cum se știe, Ucraina, ca și Finlanda, este țară neutră, iar analiștii sunt unanim de acord că, dacă Ucraina era membru NATO, Rusia n-ar mai fi îndrăznit s-o atace.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg (Norvegia), a anunțat acum câteva zile că, dacă Finlanda va depune oficial o cerere de aderare, ea va fi acceptată fără nicio rezervă.

Finlanda este una dintre țările care au menținut serviciul militar obligatoriu.

Finlanda cere să intre în NATO, Suedia îi va urma probabil exemplul

Decizia Finlandei de a cere intrarea în Alianța Atlantică va fi urmată, probabil, și de Suedia. Ca și Finlanda, Suedia este țară neutră. Cei doi premieri au discutat deja despre o eventuală aderare simultană la NATO.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Mesaj al lui Nicușor Dan, după moartea matematicianului Florian Luca: M-a impresionat mereu intensitatea cu care trăia matematica și la maturitate

Florian Luca a fost recunoscut pentru contribuțiile sale în domeniul matematicii și pentru activitatea academică desfășurată pe plan internaționalPreședintele Nicușor Dan a transmis un...

Criza Ceuta zguduie Europa: UE convoacă summit de urgenţă după valul record de migranţi

Enclava spaniolă Ceuta, cu aproximativ 84.000 de locuitori, este una dintre cele două frontiere terestre ale Uniunii Europene cu Africa, alături de MelillaUniunea Europeană...

Italia, sub asediul caniculei. Alertă roșie în aproape toate marile orașe, în timp ce incendiile devastează sudul Europei

Singurele orașe care nu vor intra sub alertă roșie sunt Reggio Calabria și Messina, unde este menținut nivelul galben de avertizareItalia se confruntă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă