Washingtonul își continuă strategia de presiune maximală asupra Chinei cu intrarea în vigoare de la 1 septembrie a tarifelor vamale suplimentare pentru constrângerea semnării unui acord comercial, cu riscul de a încetini creșterea economiei americane și mondiale. Aceste drepturi vamale adiționale de 15% sunt impuse asupra unei părți a bunurilor importate până acum de gigantul asiatic, în valoare de 300 miliarde dolari. Mărfurile suprataxate aparțin unui larg ansamblu de produse, în special din sectorul alimentar, articole sport, instrumente muzicale, mobilă, veselă sau scaune pentru copii. Economiștii de la Peterson Institute for International Economics, cu sediul la Washington, au estimat la 112 miliarde dolari valoarea bunurilor ce vor fi supuse acestor noi drepturi vamale. Strategia aleasă de președintele Trump după martie 2018 s-a dovedit pentru moment ineficientă, deși apasă asupra economiei chineze.
Escaladare riscantă a tarifelor vamale
Cele mai citite
PSG cere o sumă uriașă pentru Barcola! Gigantul francez nu renunță ușor la internațional
Paris Saint-Germain a stabilit prețul pentru un eventual transfer al lui Bradley Barcola, după ce negocierile pentru prelungirea contractului nu au ajuns la un...
El Niño și energia scumpă ar putea lovi prețurile alimentelor
Riscul devine mai mare, dacă fenomenele meteorologice sunt combinate cu menținerea prețurilor ridicate la energie, pe fondul tensiunilor geopolitice și al conflictului din IranUn...
Oana Țoiu: România poate activa Articolul 4 din NATO după incidentele cu dronele rusești
Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că România are posibilitatea de a solicita activarea Articolului 4 din Tratatul Nord-Atlantic, după ce trei drone...
Ultima oră
Pe aceeași temă