19.6 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăInternaționalErdogan va fi primit de Germania cu onoruri militare în toamnă

Erdogan va fi primit de Germania cu onoruri militare în toamnă

Erdogan va fi primit de Steinmeier cu onoruri militare, după care va participa la un banchet în seara de 28 septembrie, a indicat preşedinţia de la Berlin, fără alte detalii, potrivit dpa, citată de Agerpres.

Pentru stabilirea agendei discuţiilor dintre preşedintele Erdogan şi cancelarul Merkel se poartă încă negocieri „în strânsă consultare” cu partea turcă.

Relaţiile dintre Berlin şi Ankara s-au înrăutăţit după ce parlamentul german a recunoscut în 2016 genocidul împotriva armenilor comis în 1915, în perioada Imperiului Otoman.

Cu toate acestea, prin dimensiunile, poziţia geografică şi forţa militară, ca şi prin rolul său în reducerea efectelor crizei refugiaţilor în Europa, Turcia are o importanţă strategică enormă pentru Berlin.

Membri ai comunităţii kurde din Germania intenţionează să organizeze un protest la Poarta Brandenburg din Berlin în timpul vizitei lui Erdogan, pentru a denunţa tratamentul aplicat acestei minorităţi de către statul turc.

Cele mai citite

Cum funcționează RNG-ul la sloturi online? Cum sunt stabilite câștigurile?

Rezultatele de la sloturi online sunt stabilite pe baza unui generator de numere aleatorii (RNG). Un RNG reprezintă un algoritm care generează în mod...

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă: Ziua Victoriei este 8 mai, ca în NATO, nu 9 mai, ca în Rusia

Președintele Senatului și al PNL, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj dedicat Zilei Victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, mesaj în care subliniază...
Ultima oră
Pe aceeași temă