10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalErdogan se declară în favoarea loviturilor aeriene ale Occidentului, în Siria

Erdogan se declară în favoarea loviturilor aeriene ale Occidentului, în Siria

”Considerăm că această operaţiune este corespunzătoare”, a declarat Erdogan cu ocazia unei reuniuni a formaţiunii sale, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), la Istanbul.

”Regimul a văzut că atacurile sale în creştere din ultimele zile contra unor disidenţi (…) nu vor rămâne fără răspuns”, a adăugat preşedintele turc, afirmând că ‘poporul nevinovat sirian ar fi trebui apărat cu mult timp în urmă”.

”Nu putem accepta ceea ce au trăit aceşti bebeluşi (sirieni) după utilizarea de arme chimice. Oricine ar fi autorii, ei trebuie să plătească preţul”, a insistat Erdogan.

El a afirmat că a petrecut o noapte albă urmărind evenimentele şi că a discutat cu premierul britanic Theresa May după loviturile aeriene, urmând să aibă o convorbire telefonică şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron.

Conform unei surse a preşedinţiei de la Ankara, Erdogan a subliniat în discuţia cu Theresa May că pacea în Siria nu poate trece decât printr-o ”soluţie politică”.

Vicepremierul turc Bekir Bozdag a indicat pe Twitter că Ankara fusese informată despre lansarea loviturilor aeriene şi că baza de la Incirlik, din sudul Turciei, nu a fost utilizată în această operaţiune.

La rândul său, Ministerul turc de Externe a declarat, într-un comunicat, că operaţiunea occidentală împotriva Siriei a ”uşurat conştiinţa umanităţii” în faţa atacurilor chimice, citează AGERPRES.

Cele mai citite

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

DARURI PENTRU COPII DIN PARTEA ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

În apropierea  sărbătorilor pascale, copiii îngrijiți în cadrul Centrului de zi ”Arlechino” și cei din Centrul de zi pentru copii cu dizabilități, ambele din...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă