27.9 C
București
marți, 7 iulie 2026
AcasăInternaționalEdiţie aniversară: DaKINO la 20 de ani

Ediţie aniversară: DaKINO la 20 de ani

Aşa cum îi stă bine unui festival la ediţie aniversară, pentru 2010, DaKINO a pregătit numeroase surprize, despre care vă vom povesti mai jos. Luni, 22 noiembrie, va avea loc Gala de deschidere la cinematograful Patria din Capitală, care-i va reuni pe câştigătorii trofeelor DaKINO din cei 20 de ani de existenţă. Gala va fi urmată de proiecţia, în premieră în România, a celui mai nou film al regizorului britanic Danny Boyle, „127 Hours”. Pelicula e inspirată dintr-un caz real, cel al alpinistului american Aron Ralston, care, blocat între stâncile unui canion din Utah, a fost nevoit să recurgă la măsuri extreme pentru a supravieţui.

Printre producţiile ce n-ar trebui ratate în această ediţie se numără „Never let me go”, după romanul lui Kazuo Ishiguro, „Să nu mă părăseşti”, documentarele „Yves Saint Laurent, l’amour fou”, ce urmăreşte viaţa renumitului designer francez, şi „Video­cracy”/„Vi­deocraţia”, ce vorbeşte despre impactul pe care anumite canale media, dominate de Silviu Berlusconi, l-au exercitat asupra italienilor în ultimii 30 de ani. Nu trebuie ocolit nici „Temple Grandin”, producţie HBO 2010, care spune povestea unei fete autiste şi care, în ciuda dificultăţilor impuse de deficienţa sa, a reuşit să se integreze atât în societate, cât şi pe piaţa muncii.

Pe lângă filmele proiectate în premieră în România, programul DaKINO va cuprinde şi o retrospectivă a filmelor care au câştigat trofee la ediţiile anterioare. Astfel veţi putea revedea, dintre producţiile româneşti, „Hotel Cişmigiu” (1992, r: Florin Iepan), „În fiecare zi e noapte” (1995, r: Alexandru Maftei), „O să fie bine” (1996, r: Titus Muntean), „Ajutoare umanitare” (2001, r: Hanno Hofer) şi „Lampa cu Căciulă (2006, r: Radu Jude).

Ediţia cu numărul 20 va fi completată de concertul lui Goran Bregovic împreună cu Wedding and Funeral Orchestra, programat vineri, 26 noiembrie, la Sala Palatului.

Festivalul Internaţional de Film DaKINO va avea loc în perioada 22-27 noiembrie, la cinematografele Patria, Sala Elvira Popescu şi la Noul Cinematograf al Regizorului Român (Muzeul Ţăranului Român).

Biletele (per proiecţie/8 lei) şi abonamentele (10 intrări/60 lei sau intrări nelimitate/120 lei) pot fi achiţionate de la casele de bilete ale celor trei locaţii (Cinema Patria, Sala Elvira Popescu şi NCRR), dar şi prin eventim.ro. Programul integral al festivalului, pentru cele 3 săli, este disponibil de azi pe iff.dakino.ro.

Cele mai citite

Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni: vreme mai caldă spre finalul lunii și ploi puține în mare parte din țară

Ploile vor fi puține în aproape toată țara, iar lipsa precipitațiilor va fi resimțită mai accentuat în vestAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) estimează că,...

ANM anunță vijelii și furtuni în aproape toată țara: 37 de județe, sub cod galben

Meteorologii avertizează că sunt așteptate vijelii, intensificări ale vântului, descărcări electrice, averse torențiale și, pe alocuri, grindinăAdministrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi...

Transferul carierei pentru internaționalul României! A ales Championship după ofertele din Bundesliga și SuperLigă

Lisav Eissat și-a găsit echipă după despărțirea de Maccabi Haifa și va evolua din noul sezon în Championship, după ce Bristol City a achitat...
Ultima oră
Pe aceeași temă