21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalDupă Turcia, Ungaria întârzie să ratifice primirea Suediei în NATO. Stoltenberg insistă...

După Turcia, Ungaria întârzie să ratifice primirea Suediei în NATO. Stoltenberg insistă în favoarea Suediei

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a cerut președintei Ungariei, Katalin Novák, ca Ungaria să urgenteze procedura de ratificare a primirii Suediei în Alianța Atlantică.

Procedura de ratificare revine Parlamentelor din fiecare țară membră NATO. Președintele Turciei, Recep Erdogan, a transmis acum o lună Parlamentului Turciei, în vederea ratificării, tratatul de aderare a Suediei la NATO. În prezent, o procedură similară ar urma să se deruleze în Ungaria.

Acesta este contextul în care secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avut o întâlnire la Bruxelles, în data de 8 noiembrie 2023, cu șefa statului ungar, Katalin Novák. Stoltenberg, originar din Norvegia, a susținut constant ideea primirii Suediei în NATO. „Acum contez pe Ungaria să îşi îndeplinească acest angajament. Parlamentul ungar trebuie să ratifice fără întârziere”, a declarat Stoltenberg într-o conferință de presă susținută alături de Katalin Novák. Cu privire la momentul în care Suedia va deveni efectiv membru NATO, „cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a susținut Stoltenberg.

La rândul ei, președinta Katalin Novák a precizat că a discutat această chestiune, chiar înainte să plece spre Bruxelles, cu premierul Viktor Orbán. Premierul Ungariei este și liderul partidului FIDESZ, din care provine Katalin Novák.

Suedia și Finlanda, două țări care aveau tradiția neutralității, au cerut în anul 2022 să intre în NATO, după ce Rusia a atacat Ucraina (care, de asemenea, este țară neutră). Finlanda a devenit membru NATO iar Suedia încă așteaptă ratificarea.

Cel mai mare adversar al extinderii NATO este Rusia. Pe de altă parte, în ciuda faptului că Ungaria este membru NATO, premierul Ungariei, Viktor Orbán, are o relație foarte bună cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Messi, de neoprit în America! Argentinianul a reușit o nouă dublă și e golgheter în MLS

Lionel Messi a contribuit decisiv la victoria lui Inter Miami cu scorul de 4-1 în faţa lui New England Revolution, după ce a marcat...

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Cele mai întâlnite prenume

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul...

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....
Ultima oră
Pe aceeași temă