21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăInternaționalDonald Trump: „Sperăm să avem un vaccin până la sfârşitul anului”

Donald Trump: „Sperăm să avem un vaccin până la sfârşitul anului”

“Credem că vom avea rezultate foarte bune, foarte repede”, a declarat Trump în cadrul conferinţei de presă susţinute în grădinile de la Casa Albă.

”Sperăm să avem (un vaccin) până la sfârşitul anului, poate înainte. Facem progrese spectaculoase”, a adăugat el.

”Există o stare de spirit foarte bună”, a menţionat preşedintele Trump, referindu-se la cooperarea internaţională pe acest subiect

“Nu vreau ca oamenii să creadă că totul depinde de un vaccin, dar un vaccin ar fi grozav”, a spus liderul de la Casa Albă, nuanţând totuşi optimismul său.

”Vreau să fiu clar: vaccin sau nu, suntem pe cale să ne revenim”, a adăugat el, referindu-se la măsurile de relaxare în curs din ţara sa.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a estimat joi că un vaccin împotriva noului coronavirus ar putea fi disponibil în decurs de un an.

Cele mai citite

Premierul slovac Fico se află în afara oricărui pericol, dar starea sa este gravă

Premierul slovac Robert Fico nu mai este în pericol imediat, dar se află în continuare în stare gravă, a declarat duminică adjunctul său, la...

Ce pensie va avea Traian Băsescu, după ce și-a pierdut îndemnizația de fost președinte

Traian Băsescu a rămas fără îndemnizația de fost președinte în 2022. Astfel, acum va încasa doar pensie de europarlamentar. Fostul președinte liberal nu mai...

ANCOM: Veniturile raportate de sectorul telecom din România au stagnat la 3,4 miliarde de euro, în 2023

Numărul utilizatorilor de Internet fix care au ales servicii prin fibră optică a ajuns la cinci milioane, la finele anului 2023, în creştere cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă