11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalDeputații europeni evaluează rezultatele summit-ului privind finanțarea și redresarea UE

Deputații europeni evaluează rezultatele summit-ului privind finanțarea și redresarea UE

Dezbatarea în plenul Parlamentului European va fi urmată de adoptarea unei rezoluții privind cadrul financiar multianual, un sistem de resurse proprii și un plan de redresare pentru Europa în care deputații europeni își vor prezenta condițiile.

„Este nevoie imediat de noi resurse proprii. De asemenea, avem nevoie de măsuri care să asigure o apărare eficace a statului de drept. În plus, Parlamentul a solicitat în mod repetat eliminarea sistemului de corecții. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod satisfăcător, Parlamentul European nu își va da aprobarea. COVID-19 este încă aici și asistăm la apariția unor noi focare în Europa. Mai mult ca oricând, este necesar să se acționeze rapid și în mod curajos.”, este de părere David Sassoli, președintele Parlamentului European.

El a anunțat că Parlamentul European și-a stabilit prioritățile și se așteaptă ca acestea să fie îndeplinite iar cadrul financiar multianual trebuie să poată aborda principalele provocări cu care se confruntă Europa pe termen mediu, cum ar fi Pactul ecologic, digitalizarea, reziliența economică și combaterea inegalităților.

Cele mai citite

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Pastorala de Paște a patriarhului Daniel

În lucrarea Domnului Nostru Iisus Hristos, vindecarea de o boală trecătoare nu este totul şi nu este ultimul scop al venirii Lui în lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă