25.2 C
București
joi, 23 iulie 2026
AcasăInternaționalCum să devii tată

Cum să devii tată

Clive Owen cuceritorul, durul sau înţeleptul din „Copiii tatălui” ajunge acum un tată, iniţial deloc responsabil. Prima scenă pare filmată în România, pentru că personajul nostru, un comentator sportiv, intră cu Jeepul pe plajă, spre exasperarea tuturor, şi spre indiferenţa lui plină de cinism. În plus, le mai face şi o baie, din viteza bolidului, copiilor aflaţi pe capotă. Să sperăm că nu o să se inspire prea mulţi din cascadoria asta bună la cinema, chiar dacă sunt memoriile reale ale lui Simon Carr. Viaţa pare una de familie, în rest dintre cele mai fericite, vedeta masculină chiar se amuză să intoneze un fantastic imn exact ca Richard Burton (cu care a început să semene) în „Noaptea iguanei”. Numai că viaţa lui se va schimba radical când va trebui să-şi asume rolul patern după tragica des­părţire de o foarte tânără soţie şi mamă. Relaţia dintre tată şi cei doi plozi e mult mai complicată decât şi-ar putea cineva închipui. Chiar dacă adultul crede că dacă va face concesii va avea linişte şi va câştiga afecţiunea necondiţionată a generaţiei următoare. Splendide sunt peisajele australiene, dar şi uimitoarea lecţie de la grădiniţă, cu animăluţe de casă în braţe, de la banalul pisoi la înduioşătorul cănguraş.

 

UN TATĂ 
RESPONSABIL
Australia-Marea Britanie, 2009, 
1h 39min.
THE BOYS ARE BACK
Regia: Scott Hicks. Cu: Clive Owen, Emma Booth, Laura Fraser, George Mackay, Nicholas McAnulty. Distribuit de PRO Video. Preţ recomandat: 52,90 lei.

Cele mai citite

IMM-urile primesc încă două luni pentru finanțări verzi și digitale

Companiile mici și mijlocii din industria prelucrătoare au la dispoziție un nou termen, pentru a cere finanțare prin programul SME Eco-TechMinisterul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului...

Guvernul schimbă trei consuli generali, după blocarea deschiderii unor noi consulate în Brazilia, Franța și Germania

Proiectele de deschidere a unor noi oficii consulare în Brazilia, Franța și Germania au rămas nefinalizate, în ciuda termenelor prelungite succesivÎn ședința de joi,...

România, printre statele UE cu cele mai mici diferențe salariale între femei și bărbați

Femeile din Uniunea Europeană câștigă, în medie, cu 11,1% mai puțin pe oră decât bărbații, potrivit datelor Eurostat. La fiecare 100 de euro încasați...
Ultima oră
Pe aceeași temă