De curând, la Teatrul Odeon a avut loc un eveniment dedicat dramaturgilor din avangarda rusă. Lansarea unei cărţi, un spectacol-lectură în regia unui cunoscător al fenomenului, Alexandru Tocilescu, şi proiecţia unui film ce-l avea ca actor pe Vladimir Maiakovski au transformat seara într-un festin cultural.
După prezentarea volumului „Avangarda rusă. Dramaturgie”, ce cuprinde o se-lec-ţie de texte traduse de scriitorul basarabean Leo Butnaru, lucrare editată de Fundaţia Cul-tu-rală „Camil Petrescu”, regizorul Alexandru Tocilescu, moderatorul evenimentului, a vorbit despre reprezentanţii avangardei ruse care au sfârşit ucişi chiar de revoluţia în ale cărei idealuri crezuseră.
Copiii revoluţiei, devoraţi de revoluţie
„Soarta lor a fost una sinistră. Meyerhold şi Gumiliov au fost executaţi, Daniil Harms a sfârşit într-un spital de nebuni, murind de foame. Iată cât era de mare ura guvernanţilor bolşevici faţă de aceşti artişti care se consideraseră copiii revoluţiei. Într-un fel, ura pe care aceşti dramaturgi o avuseseră faţă de înaintaşi, faţă de Cehov, Tolstoi şi Puşkin, s-a întors împotriva lor. Cu picioruşele lor de furnicuţe, avangardiştii ruşi voiau să calce în picioare nişte munţi uriaşi ai literaturii. Ei au negat tot ce se scrisese înaintea lor, precum Eugen Ionescu în «Nu» şi, probabil că, dacă Ionescu nu ar fi plecat în Franţa, ar fi fost şi el anihilat de comunişti”, a spus Alexandru Tocilescu, care şi-a declarat dragostea faţă de această literatură, pe care o consideră una a „copilăriei”.
Literatura avangardistă, de la inocenţă la sălbăticie
„Este o literatură care seamănă cu felul de a vorbi al unui copil. Am putea spune că un copil care de-abia începe să vorbească face din puţinele cuvinte pe care le ştie un fel de discurs suprarealist. Scriitura avangardistă are în ea ceva inocent, naiv, dar şi ceva sălbatic, năvalnic şi neîmblânzit. Când am citit «Elizaveta Bam» a lui Daniil Harms am ştiut că este responsabilitatea mea să aduc acest text pe scenă, în faţa publicului român. Şi pentru că textul crud era extrem de greu de înţeles, ne-am decis să-l punem pe muzică, făcându-l astfel mai accesibil”, a amintit regizorul de opera bufă „Elizaveta Bam”, montată acum câţiva ani la Teatrul Bulandra. În preambulul spectacolului-lectură „Vânătoare de rinoceri”, pe textul lui Nikolai Gumiliov, Tocilescu a precizat că piesa vorbeşte despre frică în toate manifestările ei. „În piesă este vorba de un trib de sălbatici care din frică ajung să se ucidă unii pe alţii. Este o foarte clară metaforă a Rusiei bolşevice care ajunsese să-şi devoreze copiii. Piesa a fost scrisă în 1920, cu doar un an înainte ca Gumiliov să fie executat din ordinul lui Stalin.”
Proiecţie „Domnişoara şi huliganul”
După spectacolul-lectură jucat de un grup de actori de la Teatrul Odeon, a urmat proiecţia filmului „Domnişoara şi huliganul”, un film mut din 1918 avându-l ca scenarist şi interpret pe Vladimir Maiakovski. Poet, pictor, actor, dramaturg, teoretician al literaturii, Maiakovski a fost fondatorul futurismului rus. După ce ani întregi a slujit idealurile Revoluţiei bolşevice, Maiakovski a sfârşit prin a-şi pune capăt zilelor în 1930.
