17.7 C
București
vineri, 24 iulie 2026
AcasăInternaționalCu umor de calitate

Cu umor de calitate

Un film de nostalgii care funcţionează destul de bine atâta vreme cât a ajuns şi pe lista premiilor criticilor americani, la categoria „Cel mai bun film de acţiune”, unde a fost devansat, pe bună dreptate, de „Inception”/ „Începutul”. El ar fi putut figura în egală măsură şi la categoria „Comedii”, pentru că totul este tratat cu mult umor de calitate (cum îmi place mie să remarc, dar din păcate tot mai rar ).

Ca să iasă bine combinaţia,
s-a făcut o distribuţie trăsnet, cu un Bruce Willis mult mai bine decât în „Maddie şi David”, reluat mai nou de televiziuni, un Morgan Freeman ca de obicei remarcabil, teoretic ajuns într-un azil de bătrâni, unde profită de „peisajul” feminin, dar şi cu un Mal­kovich, mai sărit de pe fix ca niciodată, luând peste picior, cu graţie, filmele de război. Bonusul îl constituie prezenţa lui Helen Mirren, focoasă şi la propriu şi la figurat, înduioşător de amo­re­zată şi de eficientă. Incredibil, dar adevărat, povestea porneşte de la nişte benzi desenate. La polurile opuse de vârstă se află Mary-Louise Parker (46 de ani), un fel de victimă colaterală a invincibilului de altădată, care ocazional o mai ia pe coajă, poziţie care n-o deranjează în mod special, şi seniorul: Ernest Borgnine, născut la 24 ianuarie 1917. Vă las să calculaţi.

GREU DE PENSIONAT ****
SUA, 2010, 1h 51min.
RED. Regia: Robert Schwentke. Cu: Bruce Willis, Morgan Freeman, John Malkovich, Mary-Louise Parker, Helen Mirren, Richard Dreyfuss. Distribuit de PRO Video. Preţ: 49,90 lei.
Irina-Margareta Nistor

Cele mai citite

Sean „Diddy” Combs, implicat într-o altercație în închisoare. Artistul ar fi fost plasat în izolare

Sean „Diddy” Combs ar fi fost implicat într-o altercație cu un alt deținut în penitenciarul federal FCI Fort Dix, din statul american New Jersey,...

Apple pregătește un val de Mac-uri noi. Primul laptop cu ecran tactil și procesoarele M6 ar putea debuta până la finalul anului

Apple lucrează la o nouă generație de computere Mac, iar următoarele luni ar putea aduce unele dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani....

Radu Miruță neagă informațiile privind costul vacanței sale și publică factura sejurului din Turcia

Ministrul interimar al Transporturilor și Apărării, Radu Miruță, respinge informațiile potrivit cărora vacanța sa în Turcia ar fi costat între 2.500 și 2.700 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă