De prin secolul XVIII si pana in prima jumatate a secolului XX, limba franceza a avut o influenta profunda asupra multor limbi europene, iar prin expansiunea militara a Frantei a acoperit si cateva colonii de peste mari. Dar prima limba pe care a atins-o a fost cea engleza, in urma invaziei normanzilor lui Wilhelm Cuceritorul. Si astazi deviza casei regale britanice este in franceza, iar mai mult de jumatate din lexicul englezesc provine din aceeasi franceza.
De pe la inceputul secolului XIX, romana a suferit si ea o invazie lexicala franceza, uneori in dauna expresivitatii. Ne aducem aminte de coana Chirita si alte cucoane, care, vrand cu ardoare sa parvina in lumea „buna”, se chinuiau in sudori sa invete franceza.
Vremea a trecut, romana a scapat si de presiunea rusei, iar astazi cei ce vor sa razbeasca in lume invata engleza, spre disperarea frantujilor. Romania nu este nici pe departe o tara francofona, iar caracterul artificial al „Francofoniei” de la „Bucarest” se vede si din deruta crainicilor si reporterilor de televiziune si de radio, care intai au spus ca e vorba de un „samit”. La auzul acestui „barbarism”, frantujii au sarit ca arsi si, ca sa nu-i mai sifoneze, jurnalistii din presa audio-vizuala pronunta, cu unele exceptii, „someul”, ceea ce e culmea caraghioslacului, caci „someu” nu exista in limba romana si acum e prea tarziu sa mai fie adoptat. A castigat „samitul”. Lasa ca englezescul summit provine din francezul sommet! Asadar, nu e nici o paguba. Este evident ca, tot datorita canalelor TV, nu peste mult timp vom auzi si despre samiturile actionarilor de la o fabrica de farase, ca femeile au obiceiul sa intarzie la samiturile cu barbatii s.a.m.d.
Cum am mai scris in cronicile anterioare, de multe ori telepublicitatea se remarca prin efectul Ieremia cu oistea in gard sau pur si simplu prin delir. Altfel, cum poate fi luata initiativa Inspectoratului General al Politiei Romane de a convinge soferii si pasagerii sa poarte centuri de siguranta prezentand scena cu fetita azvarlita prin parbrizul autoturismului? Dar patosul antigripal al Uniunii Crescatorilor de Pasari din Romania, ilustrat de un gainar care le pocneste in cap cu un pui congelat pe doua biete babe ce palavragesc pe strada?
Mai e o initiativa, care, in virtutea „corectitudinii politice”, incearca sa scoata din paremiologia romaneasca zicala „s-a inecat ca tiganul la mal”! In acest sens, nu ar fi nimerit nici „ca romul la mal”.
Sa admitem ca interzicerea zicalei cu inecul tiganului ne va ajuta sa crestem in ochii Occidentului. Atunci, dupa acest inceput inca timid, ofensiva ar trebui sa desfiinteze si alte zicale „incorecte”, cum ar fi „doar nu dau tatarii”, „ca la turci”, „ce, esti turc, de nu pricepi?”, „cum e turcul e si pistolul”, „sa nu te increzi in greci!”, „perfidul Albion” s.a., spre a nu leza demnitatea unor etnii. Totodata, ar trebui cenzurate opere literare ca „Tiganiada” ori versuri culese de Anton Pann, ca de pilda „Rugaciunea tiganului”: „Doamne, tu stii ce doresc, / Ce sa ma mai tiganesc!” Poate ca, dat fiind prestigiul in sondaje al Bisericii, ar fi bine sa se umble si la cantece de genul „Doamne, miluieste! / Popa prinde peste”, in special in perioadele de prohibitie.
E posibil ca si asociatiile pentru protectia animalelor sa nu mai inghita expresii ca „vaca incaltata”, „bou”, „minte de gaina”, „curca plouata”, „gasculita”, „magar” sau „beat ca un porc”. Adevarul e ca aceasta ultima comparatie este cu totul nelalocul ei, caci, daca un godac s-ar indopa intamplator cu boasca si s-ar chercheli, mai potrivit ar fi sa se spuna „beat ca un om”.
Revenind la „corectitudinea politica”, pe care o vantura canalele de televiziune, poate ca, totusi, nu ar mai trebui sa spunem despre un parlamentar dus cu pluta ca „tara piere si baba se piaptana”, ci „tara piere si o doamna in varsta se coafeaza”. Mesajul ramane cam acelasi, fiindca tara piere oricum.
