12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPropagandiștii lui Putin îi îndeamnă pe ruși să moară ca martiri în...

Propagandiștii lui Putin îi îndeamnă pe ruși să moară ca martiri în război

Propagandiștii lui Putin îi îndeamnă pe ruși să moară ca martiri în război, în loc să accepte o posibilă înfrângere a Rusiei.

Această situație este prezentată într-un articol din publicația Daily Beast, semnat de Julia Davis. Articolul, publicat la data de 1 noiembrie 2022, se intitulează “Top Putin Lackey Urges Russians to Choose Violent Death Over War Defeat” (“Lacheii lui Putin le cer rușilor să aleagă o moarte violentă, în locul unei înfrângeri în război”).

În timp ce propaganda oficială cere populației să meargă la moarte, Rusia se pregătește pentru un “holocaust nuclear”, afirmă articolul citat. Șefa canalului de propagandă RT, Margarita Simonyan, a lăudat „frumusețea războiului”, pe care ea îl preferă libertăților din societatea occidentală.

Reacția faimoasei propagandiste vine după o scenă surprinzătoare care l-a avut drept personaj central pe președintele Putin. Scena s-a produs la forumul de discuții Valdai. Fyodor Lukyanov, redactorul șef de la “Russia in Global Affairs”, responsabil pentru politică externă și apărare, l-a întrebat pe Putin despre ce afirma președintele Rusiei acum patru ani, legat de posibila utilizare a armelor nucleare. “Ai spus că vom merge cu toții în Rai, dar nu ne grăbim să ajungem acolo, nu?”. Drept răspuns, Putin a făcut o lungă pauză teatrală, fără a răspunde efectiv la întrebare. Lukyanov a sesizat situația, cu un comentariu: „Te-ai oprit să te gândești la această întrebare. E deconcertant”.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă