10 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaMii de ucraineni au ieșit sâmbătă la Kiev pentru a arăta că...

Mii de ucraineni au ieșit sâmbătă la Kiev pentru a arăta că nu se tem de o invazie rusă

Câteva mii de ucraineni s-au adunat sâmbătă la Kiev pentru a-și arăta unitatea, pe fondul temerilor legate de o invazie rusă, în timp ce liderul ucrainean le-a spus oamenilor să nu intre în panică și a ripostat la ceea ce el a spus că este o abundență de previziuni sumbre despre război din media.

Reuters precizează că tensiunea a crescut pe măsură ce Rusia a masat peste 100.000 de soldați în apropierea Ucrainei și a efectuat exerciții militare de amploare. Statele Unite au declarat vineri că o invazie ar putea începe în orice moment. Rusia neagă o invazie, conform Ziarul Financiar.

Ucrainenii au trecut în coloană prin centrul Kievului, scandând “Glorie Ucrainei” și purtând steaguri ucrainene și bannere pe care scria “Ucrainenii vor rezista” și “Invadatorii trebuie să moară”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a participat la exerciții de poliție în regiunea Kherson din sudul țării, a declarat că un atac rusesc ar putea avea loc în orice moment, dar a respins ceea ce a numit cantități excesive de informații despre un război major care se apropie.

“Cel mai bun prieten al dușmanilor noștri este panica în țara noastră. Iar toate aceste informații nu fac decât să provoace panică și nu ne pot ajuta”, a spus el. “Nu pot fi de acord sau nu cu ceea ce nu s-a întâmplat încă. Până în prezent, nu există un război la scară largă în Ucraina”.

Mii de ucraineni sunt pe străzi la Kiev, după ce o invazie rusă ar fi iminentă, conform SUA și altor guverne occidentale

Statele Unite și numeroase guverne occidentale și-au îndemnat cetățenii să părăsească Ucraina, iar Washingtonul a declarat sâmbătă că a dispus plecarea majorității personalului ambasadei sale de la Kiev.

“Trebuie să fim pregătiți în fiecare zi. Nu a început ieri. A început în 2014, așa că, suntem pregătiți și de aceea suntem aici”, a declarat Volodimir Zelenski, făcând referire la anexarea Crimeei de către Rusia și la sprijinul acordat insurgenței separatiste anti-Kiev în estul țării.

Președintele american Joe Biden și omologul său rus Vladimir Putin vor avea sâmbătă o convorbire telefonică.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ciolacu, declarații cu privire la discuțiile din Qatar

Într-o vizită oficială în Doha, capitala Qatarului, premierul Marcel Ciolacu a purtat miercuri întrevederi semnificative, conturând perspectivele de cooperare și colaborare între România și...

Ciolacu, declarații cu privire la discuțiile din Qatar

Într-o vizită oficială în Doha, capitala Qatarului, premierul Marcel Ciolacu a purtat miercuri întrevederi semnificative, conturând perspectivele de cooperare și colaborare între România și...

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, convins că România va fi vizitată de turiști qatarezi

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, a subliniat miercuri că este încrezător în creșterea numărului de turiști din Qatar care vizitează România, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă