15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalConsens ONU - China cu privire la combaterea terorismului

Consens ONU – China cu privire la combaterea terorismului

Este anunţul făcut de ministerul chinez de externe, după o controversată vizită în provincia chineză Xinjiang a subsecretarului general al ONU pentru combaterea terorismului Vladimir Voronkov, transmite Reuters, via Agerpres.

SUA şi alte state, printre care Marea Britanie, au protestat pe lângă ONU faţă de vizita responsabilului său pentru combaterea terorismului în provincia chineză Xinjiang, afirmând că aceasta riscă să legitimeze campania de represiune a Beijingului împotriva comunităţilor musulmane.

Conform experţilor ONU, în provincia Xinjiang aproximativ un milion de etnici uiguri şi etnici aparţinând altor minorităţi musulmane sunt închişi de autorităţi în centre de detenţie.

Într-un scurt comunicat de presă, ministerul de externe de la Beijing a informat că Voronkov a efectuat în perioada 13-15 iunie o vizită în capitala Chinei şi în provincia Xinjiang şi s-a întâlnit cu diplomaţi de rang înalt, printre care viceministrul de externe Le Yucheng.

Cele două părţi “au avut un schimb de opinii aprofundat privind situaţia internaţională de combatere a terorismului şi cooperarea în domeniu dintre China şi Naţiunile Unite, ajungând la un consens larg”, se arată în comunicatul care nu furnizează detalii suplimentare.

China este condamnată pe plan internaţional pentru organizarea acestor centre de detenţie, pe care autorităţile de la Beijing le prezintă drept “centre de formare profesională” menite să elimine extremismul şi să contribuie la dezvoltarea de noi aptitudini.

Voronkov a vizitat provincia Xinjiang înaintea Înaltului Comisar al ONU pentru drepturile omului Michelle Bachelet, căreia guvernul chinez i-a adresat joi invitaţia de a veni în vizită.

Bachelet a făcut presiuni asupra Chinei pentru a permite accesul ONU de a investiga informaţiile privind dispariţiile şi detenţiile arbitrare, în special ale musulmanilor din Xinjiang.

Secretarul general ONU Antonio Guterres a ridicat problema musulmanilor din regiunea Xinjiang în cadrul întâlnirii cu ministrul chinez de externe Wang Yi, în timpul vizitei întreprinse la Beijing în aprilie 2019. 

Cele mai citite

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă