15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalCertificatul Verde, soluția prin care Europa vrea să-și salveze turismul de Covid

Certificatul Verde, soluția prin care Europa vrea să-și salveze turismul de Covid

Obiectivul de a avea certificate „interoperabile” până în iunie, care să furnizeze dovezile potrivit cărora o persoană a fost vaccinată, testată negativ sau recuperată după boală, a fost primit cu interes de industria turistică euopeană, grav afectată de pandemie, dar nu este sigur dacă sistemul va funcționa la timp pentru sezonul estival. De asemenea, nu se știe ce țări vor fi dispuse să ușureze restricțiile de călătorie pentru titularii de certificate, având în vedere dezbaterea nerezolvată cu privire la cât de multă protecție conferă în prezent vaccinurile.

„Nu suntem încă pregătiți cu privire la date și utilizare”, spun diplomații UE, admițând faptul că, în același timp, există convergență la nivel de optică comunitară, în ceea ce privește nevoia funcționării unui astfel de instrument în plin dezacord european, țările din nord plângându-se că armonizarea certificatelor înseamnă „constrângeri”, în timp ce țările din sud cred că planul nu se mișcă suficient de repede.

Comisia Europeană vede planul de implementare a certificatului Covid ca și soluție pentru deblocare a blocului după o perioadă îndelungată în care călătoriile au fost restricționate sever din considerente pandemice. În același timp, țările dependente de turiști sunt dornice să vadă cât mai rapid oficializarea instrumentului.

Guvernul Austriei a declarat miercuri că va face primii pași pentru a stabili un „permis verde” în următoarele zile, începând cu un certificat de testare. Acest lucru ar putea fi pus în funcțiune încă din aprilie, în timp ce dovada imunității, printr-un document de vaccinare sau o adeverință de recuperare după boală, va urma mai cel târziu în iunie. „Nu vrem să așteptăm implementarea la nivel european”, a spus cancelarul Sebastian Kurz, în timp ce un alt oficial, prim-ministrul elen Kyriakos Mitsotakis, a lăudat UE pentru că a avansat cu propunerea pe care și Grecia a susținut-o.
“Aceasta este o decizie care va facilita în mod semnificativ circulația cetățenilor și va contribui la stimularea turismului și a economiilor care se bazează foarte mult pe acest domeniu”, a adăugat Mitsotakis.

Un oficial al Comisiei, însă, a avertizat că, deși propunerea se referă „în mod fundamental la facilitarea liberei circulații”, certificatul verde nu constituie un „al doilea pașaport”. “Este vorba despre dovada vaccinării”, a spus el, adăugând: ”cu siguranță nu reglementăm aici modul în care țările din UE își gestionează frontierele”.
Asta înseamnă că propunerea ocolește o dezbatere separată, mult mai spinoasă: dacă certificatul de vaccinare trebuie utilizat pentru a elimina restricțiile de călătorie.

În ciuda eforturilor Comisiei de a extinde domeniul de aplicare al certificatului verde pentru a include teste recente și posibile adeverințe privind recuperarea după boală, rămâne îngrijorarea că documentul ar putea discrimina majoritatea cetățenilor UE care în prezent nu sunt în măsură să primească un vaccin. De asemenea, unele țări sunt în așteptarea mai multor date științifice cu privire la riscul ca unii dintre călătorii vaccinați să poată transporta și transmite virusul, motiv pentru care continuă și controversa științifică cu privire la câtă imunitate acordă infecțiile anterioare în comparație cu vaccinurile și în ce măsură blochează ambele variante transmiterea virusului.

Între timp, sectorul aviației, care a făcut mereu lobby pentru o mai mare cooperare în întreaga UE pe tot parcursul pandemiei, dorește aprobarea și punerea în aplicare urgentă a Certificatului Verde, necesitate susținută și de industria hotelieră, care își bazează demersurile pe studiile conform cărora 54 la sută dintre europeni intenționează să rezerve o vacanță înainte de iulie, temându-se, în același timp, că această oportunitate ar putea fi pierdută în lipsa documentului.

Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

EXCLUSIV. Directorii de școli, schimbați înainte de alegeri. STATISTICĂ

De la 1 ianuarie 2023 și până la jumătatea lunii martie a super anului electoral în curs, peste 500 de directori și directori adjuncți...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...
Ultima oră
Pe aceeași temă