13.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalCaz bizar în Franța: Îl chema „Jihad”, dar un judecător a decis...

Caz bizar în Franța: Îl chema „Jihad”, dar un judecător a decis schimbarea numeui

În condiţiile în care părinţii ar dori să îl strige Jihad pe fiul lor, magistratul a hotărât ca, ‘în interesul copilului’, să inverseze cele două vocale din prenume în registrul de stare civilă.

Pe lângă sensul de război sfânt pentru promovarea şi apărarea islamului, ‘jihad’ înseamnă şi ‘luptă’ sau ‘efort’, dar primăria din Toulouse, într-un context marcat de atentate şi jihadism, a semnalat acest caz procurorului oraşului.

În luna noiembrie, primăria oraşului Nisa (sud-estul Franţei) a sesizat justiţia după naşterea unui băiat pe care părinţii l-au declarat la autoritatea de stare civilă sub numele ‘Mohamed, Nizar Merah’, identic celui al autorului atacurilor jihadiste comise la Toulouse şi Montauban în urmă cu şase ani.

În martie 2012, Mohamed Merah a ucis şapte persoane, dintre care trei copii evrei.

Primăria din Nisa a estimat că opţiunea părinţilor ‘ar putea fi contrară intereselor copilului’ şi au asimilat-o cu o apologie a terorismului. Parchetul a sesizat judecătorul pentru probleme familiale, înainte ca părinţii copilului să renunţe la prenume.

Începând din 1993, ofiţerii de stare civilă din Franţa nu mai pot decide singuri interzicerea unui prenume. În ultimii ani, cazurile de sesizare a Parchetului în vederea schimbării prenumelor au fost extrem de rare, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă