27.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalCarnagiu pe calea ferată! Două trenuri s-au ciocnit, în Cehia

Carnagiu pe calea ferată! Două trenuri s-au ciocnit, în Cehia

Accidentul a avut loc între Pernink, la circa 10 kilometri de Germania, şi Nove Hamry, în regiunea staţiunii Karlovy Vary,

Dintre cei răniţi, nouă au răni serioase sau grave, iar între ei se află şi cetăţeni german, a spus purtătorul de cuvânt.

Agenţia de presă CTK a relatat că trenurile s-au ciocnit la mai puţin de 1 kilometru de staţia Pernink. Unul dintre trenuri se îndrepta spre Johanngeorgenstadt, în Germania.

Serviciile germane de urgenţă au asistat răniţii la locul accidentului, aflat într-o zonă cu dealuri împădurite, a relatat CTK.

Cele mai citite

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica

Cea mai valoroasă companie din România este Hidroelectrica, indică un studiu realizat de Visual Capitalist și preluat de site-ul termene.ro. Studiul prezintă cele mai valoroase...

Românii sunt cel mai mult interesați de mașini marca Audi, BMW și Volkswagen 

Deși piața de mașini second hand a cunoscut turbulențe în ultimii ani, aceasta continuă să crească. Inflația și creșterea ratelor dobânzilor au atras cumpărătorii...

Rusia amenință că va lovi instalații militare britanice după declarațiile lui David Cameron

Armata rusă ar putea lovi ”orice instalaţie sau echipament militar britanic pe teritoriul ucrainean şi nu numai”, în cazul în care Kievul va folosi...
Ultima oră
Pe aceeași temă