16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalCanada propune o coaliție împotriva Chinei

Canada propune o coaliție împotriva Chinei

Canada propune o coaliție împotriva Chinei la care să participe statele occidentale, a anunțat premierul Justin Trudeau.

O asemenea coaliție ar trebui să contracareze tendința Chinei de a obține supremație economică internațională, consideră șeful guvernului Canadei.

“Suntem în competiţie iar China, din când în când, foarte ingenios, ne joacă pe unul împotriva celuilalt în stilul concurențial al pieţei deschise”, a susținut premierul Canadei într-un interviu televizat.

Canada şi China au avut un incident în anul 2018. La acel moment, directoarearea financiară a companiei Huawei, Meng Wanzhou, a fost arestată în Canada, ca urmare a unui cereri de extrădare venită din partea SUA. Ulterior, în septembrie 2021, Statele Unite i-au permis lui Meng Wanzhou să se întoarcă în China.

Coaliție împotriva Chinei în domeniul politic, economic și sportiv

Principalele avertismente legate de evitarea relațiilor cu China le-a lansat până acum guvernul SUA. Foarte multe avertismente au fost legate de interzicerea utilizării tehnologiei chinezești în țările occidentale, de exemplu în domeniul 5G.

Cel mai recent, Statele Unite au anunțat că iau în calcul și un boicot împotriva Olimpiadei din anul 2022, care se va ține la Beijing. Canada a confirmat că va participa la boicotul inițiat de SUA.

Citiți România Liberă și pe Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Raed Arafat trimite o echipă de experți la Slănic Prahova în urma surpării de teren

Secretarul de stat Raed Arafat, şeful DSU, a precizat joi că o echipă de experţi urmează să ajungă la Slănic Prahova pentru a evalua...

Revolut anticipează o creștere cu 40% a numărului angajaților, în 2024, și ajunge la 10.000 de salariați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de clienți retail la nivel global, a ajuns la 10.000 de angajați în toată lumea, iar...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă