19.6 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalCălin Goia de la Voltaj: De la un album la altul, am...

Călin Goia de la Voltaj: De la un album la altul, am încercat să ne păstrăm actuali ca sound

Trupa Voltaj pregăteşte în această vară un mega turneu naţional sub numele “I Wanna Be Free Tour”.

Fanii Voltaj din Piteşti, Craiova, Galaţi,  Constanţa, Timişoara, Oradea, Suceava, Iaşi, Cluj-Napoca şi Alba Iulia vor avea ocazia să asculte live atât hit-urile trupei cât şi cel mai nou single ce dă numele turneului, “I Wanna Be Free”, realizat în colaborare cu băieţii de la Deepside Deejays.
“I Wanna Be Free Tour” demarează pe 11 mai, la ora 19:30, la Bucureşti cu un prim-concert la Sala Palatului. Dar până atunci, Călin Goia, solistul de la Voltaj, ne vorbeşte despre colaborarea inedită cu Deepside Deejays şi promite că vor urma şi alte concerte în această vară pe litoral.

Ce piese vom asculta în concertele din cadrul turneului “I Wanna Be Free Tour”?

Pregătim aproape toate hiturile Voltaj şi nu numai. Exista o piesă pe care nu am mai cântat-o până acum, deşi nu e nouă, există altele pe care le vom cânta altfel decât până acum.

 Ce surprize le pregătiţi fanilor voştri în cadrul concertului de la Bucureşti?

Sunt destule si abia aşteptăm să vedem cum vor reacţiona. Nu vă putem spune mai mult deocamdată. Ce vă putem spune însă e faptul că producţia va fi una deosebită, că vom avea foarte mulţi invitaţi şi că nu trebuie să fii fan înfocat Voltaj ca să-ţi placă ce se va întâmpla acolo, vizual şi auditiv.

De ce aţi decis să colaboraţi cu Deepside Deejays?

Tocmai pentru că suntem stiluri diferite, ni s-a părut interesantă colaborarea. Ne place să experimentam şi nu e prima colaborare mai altfel pe care o avem. Am cântat în 2006 cu o solistă siriană – Hiam, în 2009 am cântat cu Damian Drăghici, iar de-a lungul anilor am avut diverse colaborări cu artişti hip-hop ş.a.m.d. Propunerea a venit din partea băieţilor de la Deepside Deejays şi, la final, fiind încântaţi de ce a ieşit, am hotărât să promovăm piesa.

Veţi mai colabora cu Deepside Deejays sau cu alţi artişti pe viitor?

Cu siguranţă vom continua colaborarile cu diverşi artişti. E fun! Nu ştiu dacă foarte curând, dar sigur vor mai exista colaborări.

Cum arăta piaţă muzicală autohtonă în ’98, când tu ai venit că solist la Voltaj, şi cum arată acum? Spuneai într-un interviu că acum se ascultă genul “popcorn”.

Piaţa muzicală e într-o continuă schimbare, dar aşa a fost dintotdeauna şi nu numai la noi. Acum e un curent muzical la modă, mâine probabil că el se va perima şi tot aşa. Dar există câteva trupe care rezistă mulţi ani şi care îşi pun amprenta pe mai multe generaţii. Mi-ar plăcea să reuşim şi noi să ne alaturăm unor astfel de trupe.

Cum a evoluat trupa Voltaj în toţi anii ei de existenţă? Cu ce a venit nou în peisajul muzical autohton?

În primul rând stilul cu care noi am venit a fost o noutate pe piaţa muzicală din România. O piesă Voltaj o recunoşti de la primele acorduri şi cred că asta e un lucru foarte important, să-ţi creezi o identitate ca trupă sau artist. Mesajul nostru a fost unul optimist, lucru binevenit în anii aceştia tulburi pe care îi traversăm cu toţii, aici, în România. De la un album la altul am încercat să ne păstrăm actuali ca sound, de la un an la altul am încercat să prezentăm publicului producţii cât mai frumoase şi calitative.

 Ce urmează după terminarea turneului? O pauză sau va apucaţi să lucraţi la noi single-uri?

 A, în niciun caz pauză. Începe sezonul estival, vom concerta pe litoral şi nu numai. Şi da, vom continua să lucrăm la piese noi şi foarte probabil, în toamnă, veţi auzi un nou single Voltaj.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Putin depune jurământul pentru cel de-al cincilea mandat de președinte al Rusiei

Vladimir Putin depune jurământul de președinte al Rusiei, la începutul celui de-al cincilea mandat de șef al statului. Ceremonia se desfășoară la Moscova, la Palatul...

Forţele israeliene anunţă că dețin controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The...
Ultima oră
Pe aceeași temă