16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalBoris Johnson anunță noi măsuri de relaxare în Regatul Unit

Boris Johnson anunță noi măsuri de relaxare în Regatul Unit

De săptămâna viitoare, britanicii se vor putea întâlni în grupuri de până la şase persoane în spaţii publice sau private în aer liber, atâta timp cât menţin o distanţă fizică minimă de 2 metri unii faţă de alţii.

Până acum, erau permise doar întâlnirile între maxim două persoane din gospodării diferite în parcuri sau alte spaţii publice.

Johnson a precizat că, pentru a combate mai bine răspândirea virusului, oamenii ar trebui să evite să se întâlnească cu persoane din prea multe gospodării într-o succesiune rapidă.

Magazinele cu spaţii de vânzare exterioare, precum showroom-urile auto, se vor redeschide şi ele. De asemenea, vor fi reluate cursurile şcolare pentru unele clase din ciclul primar.

Johnson a declarat anterior că cinci condiţii trebuie îndeplinite înainte de o nouă relaxare, inclusiv scăderea numărului de infectări cu COVID-19 şi de decese. Toate cele cinci condiţii au fost acum îndeplinite, a declarat el.

“Nu pot şi nu voi arunca toate câştigurile pe care le-am realizat împreună, aşa că toate schimbările pe care le facem sunt limitate şi prudente”, a spus prim-ministrul britanic.

Marea Britanie a impus o izolare strictă la sfârşitul lui martie, în urma căreia toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor, au fost închise.

La începutul lui mai a avut loc o primă relaxare, în urma căreia s-au putut redeschide o serie de afaceri, printre care şi magazinele de bricolaj.

Cifrele oficiale arată că Marea Britanie a avut cel mai mare număr de decese legate de noul coronavirus din Europa. Până miercuri, în jur de 37.800 de oameni au murit în Regatul Unit după ce au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus.

Cele mai citite

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă