20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInternaționalBilanțul naufragiilor de săptămâna trecută din Marea Egee a atins cel puțin...

Bilanțul naufragiilor de săptămâna trecută din Marea Egee a atins cel puțin 30 de morți

Un nou corp a fost găsit marţi în urma naufragiilor de săptămâna trecută din Marea Egee, în Grecia, a două ambarcaţiuni cu migranţi la bord, a anunţat paza de coastă elenă, ridicând bilanţul la cel puţin 30 de morți, notează AFP.

Potrivit bilanţului de sâmbătă, numărul victimelor era 29.

Corpul unei femei a fost recuperat marţi în largul Insulei Kythira, la sud de Peninsula Peloponez, unde o barcă cu pânze care transporta 95 de migranţi a eşuat în cursul nopţii de miercuri spre joi, când vântul a suflat puternic în această zonă.

După acest naufragiu, 80 de oameni au fost salvaţi. Unul dintre aceştia, suspectat a fi traficant de persoane, a fost arestat sâmbătă, potrivit agerpres.ro.

Bilanțul naufragiilor din Marea Egee a ajuns la cel puțin 30 de morți, dar Grecia și Turcia aruncă una asupra alteia responsabilitatea

Pe de altă parte, cel puţin 18 persoane, majoritatea femei, au murit într-un alt naufragiu în largul Insulei Lesbos, în nord-estul Mării Egee, în Mediterana de Est, în zorii zilei de joi.

Ambarcaţiunea transporta 40 de somalezi, dintre care doar zece purtau veste de salvare, potrivit autorităţilor elene.

În primele opt luni ale anului, aproximativ 1.500 de persoane au fost salvate de paza de coastă, cu aproximativ 600 mai multe decât anul trecut.

Adesea acuzată de respingerea ilegală a migranţilor şi refugiaţilor înapoi spre Turcia vecină, Atena aruncă frecvent responsabilitatea asupra Ankarei pentru naufragiile din Marea Egee care separă cele două ţări.

“Trebuie exercitată presiune asupra Turciei la nivelul UE pentru a împiedica plecările ilegale din Turcia, altfel pierderile de vieţi omeneşti vor continua”, a spus sâmbătă ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarachi, la conferinţa MED5 de la Paphos (Cipru), în cursul unei reuniuni a cinci ţări mediteraneene aflate în prima linie pentru primirea migranţilor (Grecia, Spania, Cipru, Malta şi Italia).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

Criterii pentru alegerea unor ochelari de soare de calitate

Știai că sănătatea ochilor tăi depinde în mare măsură de calitatea ochelarilor de soare pe care îi porți? Niciun accesoriu de modă nu-și justifică...

Tipuri de gletiere: care sunt și cum alegi modelul potrivit?

Ai în plan finisarea suprafețelor cu glet sau placarea pereților și a podelelor cu plăci...
Ultima oră
Pe aceeași temă