16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalBarnier a propus prelungirea cu un an a perioadei de tranziţie post-Brexit

Barnier a propus prelungirea cu un an a perioadei de tranziţie post-Brexit

Posibilitatea extinderii cu un an a perioadei de tranziţie post-Brexit în vederea negocierii viitoarei relaţii între Londra şi UE vizează mai ales soluţionarea problemei frontierei între Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, principalul punct de divergenţă al discuţiilor.

Publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung a relatat marţi seară că executivul UE a propus ca perioada de tranziţie să fie prelungită dincolo de finalul anului 2020.

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord urmează să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie 2019. Uniunea Europeană doreşte să se evite o ‘frontieră dură’ între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană.

Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.

Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European din 17-18 octombrie să convină asupra unui acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul de la Londra, astfel încât pe 17-18 noiembrie să se poată desfăşura un summit special la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană.

Cele mai citite

METEO. Mai multe județe afectate de vânt puternic

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în următoarele ore, pentru nouă județe și Municipiul...

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă