După intervenţia chirurgicală suferită în decembrie, Aretha Franklin este gata să-şi lanseze săptămâna viitoare noul album.
Albumul „Aretha: A Woman Falling Out of Love” va fi lansat pe 3 mai, anunţă billboard.com. Noul material conţine 12 piese, iar cântecul „How Long I‘ve Waited” este primul extras pe single pe care legendara cântăreaţă americană îl lansează după intervenţia chirurgicală suportată în decembrie 2010. Aretha Franklin, 69 de ani, a anunţat încă din februarie că va reveni pe scena muzicală la circa şase luni de la îmbolnăvirea ei.
Ea a fost internată în spital din cauza unei boli a cărei natură nu a fost precizată niciodată, motiv pentru care medicii i-au cerut anularea tuturor apariţiilor publice. În decembrie, cântăreaţa a fost supusă unei operaţii, urmată de o dietă specială. Regina muzicii soul, celebră pentru mai multe hituri din anii 1960, precum „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” sau „Respect”, a concertat şi a înregistrat fără întrerupere, timp de peste patru decenii. Are 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit, în glumă, de ziarişti „Premiul Aretha”.