24.6 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăInternaționalAdulţii la păpuşi şi copiii la operă

Adulţii la păpuşi şi copiii la operă

„Play Shakespeare” este un spectacol de animaţie pentru adulţi, la care, timp de o oră, vă asigur că n-o să vă opriţi din râs. „Hänsel şi Gretel” este o operă pentru copii, un spectacol care, cel puţin din punct de vedere vizual, este mult mai imaginativ decât cele de la teatrele pentru copii. Nu le rataţi!

Opera Naţională are în repertoriu şi spectacole pentru cei mici. Şi vă asigur că nu e deloc plictisitor. Chiar şi pentru copii. Cel puţin „Hänsel şi Gretel” . Unde mai pui că au ocazia să arunce o privire în fosa de orchestră, să vadă dirijorul, muzicienii, instrumentele.

Compusă de germanul Engelbert Humperdinck, opera „Hansel şi Gretel” este una dintre cele mai cunoscute lucrări lirice pentru copii. A avut premiera pe 23 decembrie 1893, sub bagheta regizorală a lui Richard Strauss. O parte din muzica lui Humperdinck a fost folosită în „Hansel and Gretel: An Opera Fantasy”, un celebru film de animaţie realizat în 1954.

Cu un decor care i-a lăsat, la propriu, cu gura căscată chiar şi pe cei mai mici spectatori, spectacolul de la Operă merită toată atenţia. Sunt în el proiecţii video, momente de acrobaţie, costume ingenioase, o imaginaţie vizuală care „bate” cele mai multe spectacole pentru copii realizate la teatrele de specialitate. Cum cei mici poate că nu au răbdare să stea liniştiţi să asculte muzica, realizatorii spectacolului au avut grijă să introducă tot timpul noi elemente pentru a nu le pierde atenţia. Şi aşa nici baletul nu mai e plictisitor, nici măcar uvertura. Spiriduşi în negru, cu costume cu luminiţe, se strecoară printre copaci şi apoi chiar printre spectatori. Dansatori şi acrobaţi creează la finalul actului întâi un moment feeric care poate fi comparat cu unele dintre cele mai bune momente din filmele de animaţie. Dezvăluirea decorului din actul doi – o casă în formă de tort ornat cu acadele, frişcă, ciocolată şi marţipan – stârneşte un murmur de încântare printre spectatori. Ca să nu mai vorbim de apariţia vrăjitoarei.

Poate n-ar fi rău ca adulţii să facă o vizită, fără cei mici, la teatrul de animaţie. Lăsaţi prejudecăţile deoparte! Teatrul de animaţie (sau de păpuşi) nu este destinat doar celor mici. Dacă vi se pare că la acest tip de spectacol ar asista cu plăcere doar copiii, gândiţi-vă la ventriloci, la momentele de cabaret cu marionete, la spectacolele lui Philippe Genty, (care au fost în turneu şi în România)… Nici măcar spectacolele cu celebrele personaje populare de bâlci Mărioara şi Vasilache nu aveau tot timpul scenarii tocmai indicate copiilor.

La Teatrul Ţăndărică există o mică sală, Studio Anima unde se joacă, foarte rar ce-i drept, spectacole pentru adulţi. (Nu vă gândiţi la prostii!) Şi cel mai recent spectacol de la Ţăndărică este unul pentru adulţi. Regizorul Cristian Pepino se joacă cu două poveşti celebre şi face un fel de parodie cu mijloacele teatrului de animaţie.

„Play Shakespeare” este un spectacol nonverbal, presărat cu gaguri. Prima parte este un fel de balet cu păpuşi după „Romeo şi Julieta”, iar a doua un fel de trailer mai lung la „Hamlet”. Vă asigur că timp de o oră n-o să vă opriţi din râs.


Hänsel şi Gretel

1h (inclusiv pauza)
operă în două acte pentru copii de Engelbert Humperdinck.
libretul: Adelheid Wette după basmul Fraţilor Grimm.
regia: Anda Tăbăcaru Higea.
scenografia: Adriana Urmuzescu.
Opera Naţională Bucureşti
preţ bilet: 10,80 – 54 lei.

Play Shakespeare
regia, scenariul, păpuşi, animaţii: Cristian Pepino.
scenografia şi animaţii: Cristina Pepino.
cu: Mihai Dumitrescu, Cristian Mitescu, Marin Fagu, Geo Dinescu, Roxana Vişan.
Teatrul Ţăndărică
preţ bilet: 12,50 lei.

Cele mai citite

România și-a aflat programul din Final Four! Când se joacă semifinala cu Danemarca

Federația Română de Handbal a anunțat programul Final Four-ului EHF Euro Cup, competiție care va avea loc la București, în perioada 26-27 septembrie.Federația Română...

Dinamo a ajuns la un acord pentru un nou transfer! Spaniolul vine din prima ligă a Belgiei

Dinamo s-a înțeles cu fundașul spaniol Dario Benavides, care urmează să întărească defensiva formației pregătite de Nuno Campos.Cu două zile înaintea debutului în noul...

Restaurantele din România caută soluții pentru reducerea costurilor. Siesta după model spaniol, printre variantele analizate

Industria restaurantelor din România încearcă să se adapteze la contextul economic dificil, în condițiile în care consumul este în scădere, iar costurile de funcționare...
Ultima oră
Pe aceeași temă