16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInternaționalAcțiune de amploare antiterorism în Danemarca. Zeci de persoane, arestate

Acțiune de amploare antiterorism în Danemarca. Zeci de persoane, arestate

Cei reţinuţi au încercat să obţină explozibili şi arme de foc, a precizat poliţia. Raidurile au fost organizate din cauza unor suspiciuni că mai multe persoane plănuiau un atac, a precizat serviciul de informaţii într-o conferinţă de presă comună.

“Evaluarea noastră este că aceste persoane au o motivaţie islamistă, militantă”, a declarat şeful de operaţiuni al serviciului de informaţii, Flemming Drejer.

Poliţia nu a precizat numărul exact de arestări.

Unii dintre cei arestaţi vor fi interogaţi preliminar joi sub acuzaţii de terorism, a spus şeful poliţiei, Jurgen Bergen Skov.

“Este important să subliniem că i-am reţinut pe toţi cei pe care îi căutam. Avem acum situaţia sub control”, a adăugat Skov.

Danemarca nu a mai fost vizată de un atac islamist din 2015, când două persoane au fost ucise şi şase poliţişti răniţi.

În acel incident, un atacator care a acţionat singur a împuşcat mortal un bărbat aflat în faţa unui centru cultural în care avea loc o dezbatere privind libertatea de expresie, iar mai târziu a ucis o persoană aflată lângă o sinagogă în centrul Copenhagăi. Atacatorul a fost ucis în cele din urmă într-un schimb de focuri cu poliţia.

În acest an, guvernul danez a impus controale temporare la frontiera sa cu Suedia după un atac asupra unei agenţii de taxe din Copenhaga, în urma căruia au fost arestaţi trei suedezi.

Cele mai citite

Un soldat american este în detenție de joi în Rusia

Un soldat american este închis de joi în Rusia, unde este acuzat de "infracţiune penală", a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a US...

O companie a ajuns să valoreze 2.000 de miliarde de dolari

CEO-ul companiei Nvidia dezvăluie cum a ajuns firma lui să valoreze 2.000 de miliarde de dolari, arată un articol publicat pe site-ul termene.ro. Interviul cu...

Echipa feminină de gimnastică a României a terminat pe locul patru la Campionatele Europene de la Rimini

Echipa feminină de gimnastică a României s-a clasat pe locul al patrulea la Campionatele Europene pentru senioare de la Rimini. România (Sabrina Maneca Voinea, Ana...
Ultima oră
Pe aceeași temă