19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternațional65 de foști militari, inclusiv doi amirali, au fost condamnați la închisoare...

65 de foști militari, inclusiv doi amirali, au fost condamnați la închisoare pe viață în Turcia

Dintre cei 65 de militari condamnați, doi au avut gradul de contraamiral.

Foștii militari au fost condamnați pentru acțiunile pe care le-ar fi desfășurat la Comandamentul Forțelor Navale ale Turciei, în iulie 2016.

Pentru 47 dintre cei condamnați au fost luate în calcul și circumstanțe agravante.

Regimul Erdogan consideră că lovitura de stat eșuată din 15 iulie 2016 ar fi fost organizată de Fetullah Gulen, care este refugiat în SUA.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Taiwanul ar urma să fie sprijinit de Trump dacă acesta va câștiga alegerile

Un fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, James Gilmore, a declarat sâmbătă că este convins că Donald Trump...

Mesaje de PAȘTE 2024: Hristos a Înviat!

Mesaje de Paște de trimis în aceste zile sfinte celor dragi. România Liberă îți propune o selecție de urări de Paște, SMS-uri pe care...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă