NEW YORK – Intr-o recenta dupa-amiaza de joi, covorul auriu deschis din salonul de pantofi de la Bergdorf Goodman era plin de mici adancituri. Christian Louboutin, creatorul francez de pantofi, tocmai sosise in oras si aproximativ 200 dintre clientele sale fidele venisera sa-i aduca un omagiu – cele mai multe cocotate pe pantofii cu toc-cui ai designerului, care nu numai ca urca la peste 3.000 de dolari, dar au tocuri care se ridica, si ele, la aproximativ 16 centimetri.
In ultimul deceniu, progresele tehnice, combinate cu talentul designerilor si dorinta de a inova, au impins foarte multe doamne pasionate de pantofi peste traditionalii 7 centimetri, urcandu-le pana la 9 centimetri si mai sus. Insa, cu cat e mai mare tocul, cu atat e mai probabil sa se rupa.
"Cerintele tehnice pentru a crea un stiletto sunt un toc puternic, care sa sustina greutatea purtatorului, si o talpa intarita, asa incat pantoful sa nu cedeze", spune Elizabeth Semmelback, curator al muzeului de pantofi Bata din Toronto. Foarte multi atribuie puterea tocului unui polimer, ABS (Acrylonitrile Butadiene Styrene), dezvoltat de o echipa guvernamentala americana, care lucra cu un cauciuc sintetic imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Materialul este folosit de foarte multi designeri, inclusiv Louboutin si Manolo Blahnik, un pionier in panteonul creatorilor contemporani de pantofi, desi Blahnik se opreste la tocuri de 11,5 centimetri. "Tocul de 11,5 cm este cel mai inalt toc pe care se poate merge confortabil si bine", spune designerul, care locuieste in Marea Britanie. "Asa poti avea gratie si feminitate." Tocurile facute de Blahnik, pe care el le descrie drept "fragile", au o sarma din otel, plasata central, acoperita de plasticul ABS si cu un varf de poliuretan la capat. Pentru a atasa tocul de pantof in mod ferm, mesterii din fabrica pozitioneaza cinci cuie, fiecare la un unghi de 7 grade si la aproape 8 milimetri distanta, intr-un model care seamana cu un pahar de Martini.
Un pistol cu aer e folosit pentru a bate cuiele in pantof si, ca o ultima nota, se introduce un surub prin calapodul pantofului, pana in toc. Cel mai des folosite calapoade pentru tocurile facute in Italia sunt cele produse de Texon, o companie veche de 60 de ani care creeaza o baza de celuloza din fibre de bumbac pentru a absorbi umezeala. Alte cateva materiale sunt apoi lipite de aceasta pentru a forma un fel de sandwich, cu zona de langa degete si pernitele piciorului creata special pentru a fi moale si flexibila, in timp ce curba piciorului si tocul au fost facute pentru a putea sustine. O pereche de sarme din otel foarte subtiri trec din toc pana la talpa, pentru a putea mentine arhitectura pantofului.
"In Stiletto2", o poveste a pantofului, Caroline Cox, profesoara de istorie culturala la University of Arts din Londra, mentioneaza ca Roger Vivier, pe cand lucra pentru Christian Dior, a inventat forma clasica de stiletto in 1952 – doar ca tocurile sale erau facute din lemn. "Cand ai tocuri din lemn, nu poti sa le faci prea mari fara sa se rupa", spune Cox.
In 1954, Vivier a creat "tocul-ac" ("le talon aiguille"), pe care l-a intarit cu otel. In 1956, creatorii de la un targ italian au prezentat compozitia de baza, folosita si astazi: o structura centrala, din metal, inchisa intr-o carapace de plastic.
