16 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăGDPRNumărul donatorilor de organe a crescut considerabil

Numărul donatorilor de organe a crescut considerabil

Tot mai multe familii cu rude în moarte clinică acceptă să ajute alte persoane care au nevoie urgentă de transplant.

 

Numărul familiilor care acceptă să doneze organele rudelor aflate în moarte clinică a explodat în ultimele luni, a declarat Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii. Acesta a precizat că situaţia, apărută după modificarea legislaţiei din domeniu, i-a luat prin surprindere, iar bugetul pentru anul în curs nu a fost dimensionat în raport cu această creştere. „Este o situaţie fericită că s-a ajuns aici, pentru că a crescut numărul donatorilor. După ce s-a aprobat ordinul prin care s-au nominalizat ordonatorii de transplant la secţiile de terapie intensivă şi s-a ameliorat organizarea pentru recunoaşterea bolnavilor potenţiali donatori, am avut o explozie de donatori, ceea ce este un lucru pozitiv. Acum trebuie să adaptăm finanţarea la această explozie, pentru că nimeni nu s-a aşteptat la asta, vă spun sincer“, a menţionat Raed Arafat la Pro TV. Secretarul de stat a adăugat că ştie din „promisiuni“ chiar de la ministrul Sănătăţii despre o creştere a fondurilor pentru transplant, la rectificare, pentru a se face faţă creşterii numărului de donatori.

Actul normativ în cauză a apărut în noiembrie 2009 şi principala sa noutate a constat în faptul că au fost desemnaţi clar doctorii care se ocupă de coordonarea procesului de donare în toată ţara, astfel eliminându-se „aruncarea responsabilităţii“. În Bucureşti, Ioana Grinţescu a fost propusă responsabilă de procesul de donare de organe.  Ioana Grigoraş a fost propusă responsabilă de procesul de donare de organe la Iaşi. Otilia Moldovan a fost nominalizată să gestioneze donarea de organe la Târgu Mureş. Natalia Hagău a fost propusă să coordoneze donarea de organe la Cluj. Dorel Săndesc a fost numit responsabil de procesul de donare de organe la Timişoara. Aceştia se ocupă de colectarea datelor privind listele de aşteptare şi evidenţa receptorilor, coordonează fiecare acţiune de transplant şi asigură manipularea şi transportul organelor şi/sau ţesuturilor în condiţii optime. Mai mult, medicii antemenţionaţi ţin evidenţa donatorilor vii şi a celor în moarte cerebrală.

Din păcate însă, bugetul Sănătăţii nu ţine pasul cu această creştere. „Lista persoanelor care solicită tratament fie pentru leucemie, fie pentru transplant medular, fie pentru operaţii care nu se fac deloc în ţară şi trebuie făcute în străinătate în regim de urgenţă, cum este cazul transplantului bipulmonar, este mult peste nivelul sumei alocate la finanţare“, a adăugat Raed Arafat, citat de Mediafax.

Oficialul Ministerului Sănătă­ţii a precizat că, din păcate, bugetul nu poate fi rectificat decât din iulie. „Situaţia în care ne aflăm este total ingrată, pentru că trebuie să se ia decizii pe tratamente, pe anumite alocări de tratamente şi, din păcate, se ajunge la acest lucru, la fel ca în multe ţări, din cauza limitărilor la finanţare a sistemelor sanitare“, a menţionat Raed Arafat.

Şeful Clinicii de chirurgie şi transplant hepatic Fundeni din Bucureşti, prof. dr. Irinel Popescu, a declarat, în acelaşi context, că trebuie înţelese „poziţia finanţatorului, care trebuie să-şi împartă bugetul în foarte multele necesităţi ale sistemului de sănătate, şi faptul că România nu este singura ţară care face o anume cuantificare a numărului de operaţii în funcţie de prognoză“. Medicul a dat ca exemplu Noua Zeelandă, care, în perioada când nu avea program de transplant, transporta bolnavii în Australia şi finanţa, anual, şase operaţii, iar intervenţiile peste acest număr erau mutate în alt an. Totuşi, Irinel Popescu a spus că ar fi regretabil să fie oprit transplantul din lipsă de finanţare.  

Cele mai citite

Ziua mondială a libertății presei – 3 mai

În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial,...

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...

Iga Swiatek şi Arina Sabalenka se vor duela în finala turneului de la Madrid

La fel ca anul trecut, finala turneului WTA 1000 de la Madrid le va pune față în față pe poloneza Iga Swiatek şi belarusa...
Ultima oră
Pe aceeași temă