11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăGDPRMedicina alternativă, tratamentul ieftin pentru trup şi suflet

Medicina alternativă, tratamentul ieftin pentru trup şi suflet

Când eşti bolnav, primul lucru pe care îl faci este să îţi suni medicul de familie, pentru o programare la consultaţie. După aceea, ţi se prescrie un medicament care să îţi amelioreze suferinţa. Pe scurt, aşa funcţionează medicina convenţională. Cea alternativă, în schimb, se adresează omului ca întreg- trup, minte şi suflet, nu doar bolilor fizice.

 

Concret, medicina alternativă este orice abordare disponibilă de vindecare, dar care nu intră în domeniul medicinei alopate. Lista practicilor şi terapiilor alternative este destul de vastă: acupunctură, presopunctură, fitoterapie, cromoterapie, aromoterapie, meloterapie, cristaloterapie, reflexoterapie, bioenergoterapie sau homeopatie.

Acest tip de medicină nu este o “invenţie” a lumii moderne, ci are o istorie tot atât de lungă precum cea a omenirii. În România, două dintre cele mai populare practici alternative sunt bioenergoterapia şi acupunctura. De ceva timp însă, oamenii au început să se îndrepte şi spre meloterapie.

Bioenergia, terapia care echilibrează organismul uman

Bioenergoterapia este, de fapt, o echilibrare energetică a organismului. “Fiecare fiinţă vie are o strucura de energie ce nu poate fi eliminată. Terapeuţii au însă un câmp de energie care poate intra în structurile pacientului. Începe apoi o luptă de refacere, de constituire a unei structuri mai bune”, a explicat pentru romanialibera.ro bioenergoterapeutul Dan Anghel.

Numărul de afecţiuni care se pot trata prin bioenergie este impresionant: mii de diagnostice. Se înregistrează rezultate spectaculoase în afecţiuni ale aparatului genital sau cardio-vascular- Anghel a reuşit chiar să vindece stenoze mitrale aortice fără operaţie.

Tratamentele pe probleme de tiroidă funcţionează, de asemenea, foarte bine: se ameliorează boala Hashimoto sau noduluii tiroideeni. În plus, se pot rezolva problemele de sterilitate primară, secundară, chisturi ovariene, fibroame uterine, ulcere, pareze, cataractă, glaucom, dureri lombare, hernii de disc, probleme circulatorii, renale, pietre la rinichi, pietre la colecist.

Camelia Georgescu, în vârstă de 47 de ani, este una dintre pacientele pe care Anghel le-a scăpat de noduli uterini fibromatoşi. Pe 21 decembrie anul trecut, avea patru astfel de noduli. Deşi i se recomandase îndepărtarea chirurgicală a uterului, bioenergoterapeutul a insistat că femeia să nu se opereze. “Am venit la cabinet cu cea mai mare credinţă şi încredere că sunt pe mâini bune”, a spus pacienta. După o lună şi jumătate, analizele au arătat că în uterul femeii mai există un singur nodul, cu dimensiunea cea mai mică. “Mă simt mult mai bine, sunt mai liniştită, iar rezultatele sunt evidente”, a completat Georgescu.

Anghel are rezultate spectaculoase şi în tratarea infecţiilor cu virusul papilloma (HPV): în urmă tratamentului bioenergetic, tulpinile cu grad înalt de risc, adică cele care produc cancerul, sunt eliminate din corp. Spre exemplu, în urmă cu cinci luni, Maria Cristina Marcu de 34 de ani din Bucureşti avea mai multe tulpini cu risc înalt şi mediu de HPV prezente în corp, observate în urma examenului citologic. După tratamentul bioenergetic, au rămas doar tulpinile cu risc scăzut.

Fiecare câmp energetic are în general şi o limită, avertizează Anghel. De exemplu, în general, nu pot fi vindecate boli precum cancerul, Alzheimerul sau Parkinsonul, dar depinde de la caz la caz. “Eu am acum un caz de Parkinson în tratament cu rezultate extraordinar de bune. În primele şedinţe, pacientul nu putea să scrie sau să mănânce cu mâna dreaptă, iar tremurul specific bolii era foarte evident. În momentul de faţă, acesta încă există, dar nu mai este de necontrolat. Este o ameliorare semnificativă”, a spus Anghel.

Analizele medicale, obligatorii pentru tratament

Terapia este plăcută şi nedureroasă, desfăşurându-se fie în pat, o zi cu faţa în sus şi una cu faţa în jos, fie pe scaun. “Eu nu fac nimic vizibil. Pe mine nu mă vezi muncind sau dând din mâini, dar îmi fac treaba. Vizualizez organismul în interior, gradat. A face terapie este un ham destul de greu, nu e o joacă. Atât timp cât vrei să ai rezultate, trebuie să dai din tine uneori mai mult decât poţi. Acest lucru este riscant pentru terapeut, care uneori se poate îmbolnăvi din cauza unei încărcări sau solicitări prea mari”, a spus Anghel.

Înainte de tratament, pacientul vine la cabinet, unde i se analizează actele medicale, de către medical specialist. “Se fac analize obligatoriu, pentru că altfel seamănă a vrăjitorie. Dacă nu acceptă să îşi facă investigaţiile medicale, nu îl pot primi la tratament, pentru că nu pot lucra în incertitudine”, a mărturisit terapeutul.

După aceea, bioenergoterapia poate începe. Pentru 90% dintre afecţiuni, cura de terapie este formată din trei serii, prima de 15 şedinţe, iar celelalte două de câte zece. Afecţiunile mai grave au nevoie însă de cinci serii, pentru rezultate bune. “Daca tratez o stenoză mitrală, de exemplu, trebuie scos tot calciul depus pe valve, dar încet, pentru a nu pune în pericol sănătatea pacientului”, a explicat Anghel. Între serii sunt pauze de două săptămâni, timp în care se refac analizele, pentru a se vedea evoluţia pacientului.

Şedinţele au loc în fiecare zi lucrătoare şi durează 15-20 de minute. O şedinţă este 50 de ron pentru toată lumea, fără diferenţă în funcţie de complexitate. Rezultatele se văd după prima serie, pentru că pauza funcţionează ca o reaşezare energetică. Sunt însă recomandate şi câteva şedinţe de prevenţie pe an, chiar dacă persoana nu este bolnavă.

Bioenergoterapia, posibilă chiar şi de la distanţă

Bioenergia nu are contraindicaţii: “Din punctul meu de vedere nu există aşa ceva, însă teoriile orientale exclud tratarea femeile însărcinate sau a persoanelor care au suferit atacuri cerebrale recente”, a spus Anghel. În plus, nici măcar nu trebuie întreruptă medicaţia prescrisă de medic. “Tratamentul alopat poate funcţiona în acelaşi timp cu tratamentul bioenergetic. Unii, din falsă iubire faţă de om, se împotrivesc. La urma urmei, cel mai important este cel suferind, care trebuie să se facă bine. Eu nu sunt împotriva celorlalte tipuri de terapie, cu atât mai mult nu le interzic”, a spus bioenergoterapeutul.

Credinţa nu este obligatorie dacă vrei să apelezi la un tratament cu bioenergie. “Dacă ai o mână bună şi un antrenament bun, ca terapeut, poţi exclude, într-o oarecare măsură, credinţa pacientului, dar nu în totalitate. Eu cred însă că nu există om fără credinţă. Mai mult chiar, fiecare are dreptul lui la sănătate”, a spus Anghel.

Dan Anghel face tratament bioenergetic şi de la distanţă, prin telepatie, în alte ţări, precum Mexic, Elveţia sau Italia. Rezultatele sunt spectaculoase. Spre exemplu, a tratat un caz de colită hemoragică, pacientul aflându-se în oraşul Mannheim, din Germania. Şi soţia pacientului a beneficiat de tratament, vindecându-se astfel de chisturi ovariene.

Terapeutul are nevoie doar de o poză a persoanei sau de o scurtă convorbire telefonică. “Îmi este suficient dacă stabilim un program de terapie în fiecare zi, la o anumită oră, ca să fac tratamentul”, a spus Anghel.

Bioenergoterapeutul Dan Anghel poate fi contactat la numerul de telefon 0722.761.443 sau accesând site-ul www.bioenergoterapie.ro.

Meloterapia, vindecarea prin muzică

Probabil ai observat că, în momente stresante, muzica te linişteşte şi îţi da energie pentru a continua. Trebuie să afli însă că meloterapia este chiar o metodă de tratare a diverselor boli, folosită încă de mii de ani.

Discipolii lui Pitagora tratau epilepsia şi stările febrile cu ajutorul muzicii, considerând că bolile nu sunt altceva decât consecinţele dezechilibrelor dintre armonia cosmică şi fiinţa umană. Meloterapia a fost introdusă şi promovată de Platon, care o folosea pentru a reda sănătatea celor din jur. “Muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos”, spunea filosoful.

Până în secolul XIX însă, medicii nu au studiat potenţialul curativ al sunetelor în cazul afecţiunilor fizice sau psihice. Românul George Constantinescu, întemeietorul sonologiei, a anticipat aptitudinile terapeutice ale sunetelor asupra omului: muzica induce o stare profundă de relaxare şi stimulează, indirect, funcţionarea optimă a organismului uman.

Chiar şi în ziua de astăzi, există o tendinţă în rândul medicilor alopaţi de a privi cu o oarecare suspiciune sau rezervă meloterapia. “Din fericire, există cazuri izolate în care medicii alopaţi privesc cu interes spre această disciplină. Până şi noul dicţionar al medicinei convenţionale a inclus în rubricile lui informaţii despre medicină alternativă. Este un bun inceput”, a spus Radu Mureşan, meloterapeut. În plus, la fel ca şi în cazul bioenergiei, meloterapia şi medicina convenţională nu se exclud, “ci dimpotrivă, se completează”, potrivit lui Mureşan.
Cercetările ştiinţifice au confirmat rezultate bune: cu ajutorul muzicii se ameliorează accesele nervoase, se obţine linişte şi armonie interioară, pulsul se normalizează, inima se relaxează, iar agitaţia dispare. Prin urmare, meloterapia este indicată în cazul afecţiunilor de natură psihică.

“Muzicoterapia este însă o diciplina care abordează pacientul în mod holistic, adică în integritatea sa de persoană: trup, psihic, suflet. Deci nu putem vorbi de un tratament spectaculos redus doar muzicoterapiei imediate”, a explicat Mureşan.

Unul dintre avantajele meloterapiei este că nu are, în general, contraindicaţii. “Despre contraindicaţii se poate vorbi doar în cazuri personale. Până şi recomadarea lecturii, formatoare de personalitate şi caracter, se poate face doar în mod personalizat, cunoascand bine persoana. Nu există reţete universale”, a spus terapeutul.

Meloterapia nu este însă destinată doar celor cu diverse afecţiuni. “La modul ideal toţi oamenii sunt sau trebuie să fie posibili clienţi ai meloterapiei, dacă vom înţelege prin meloterapie muzică bună, care este un medicament pentru viaţa noastră. De altfel, ştim că omul, ca fiinţă sonoră, nu poate trăi fără sunet. Ambientul de zi cu zi al oricărui om este o sonosferă căreia nu i se poate sustrage”, a completat Mureşan.

Acupunctura, înţepăturile care fac bine

Acupuncura este o ramură a medicinei alternative, în care tratamentul se face prin inserţia acelor în anumite puncte de pe corp, în care energia este blocată. Când pacientul răspunde la tratament, aura acestuia îşi revine la normal. Potrivit medicinei tradiţionale chineze, există aproximativ 500 de puncte care se pot “înţepa” în scopul vindecării diverselor afecţiuni. “Acupunctura este o artă desăvârşită, veche de mii de ani, iar punctul de acupunctură este ca un calculator, are energie şi informatie”, a spus Ioan Dumitrescu, acupuncturist.

Înainte de şedinţele propriu-zise, sunt necesare şi investigaţiile medicale. “Diagnosticul acupunctural trebuie susţinut şi de unul alopat. Acupunctura şi medicina convenţională nu se exclud. Au la bază acelaşi concept, dar privesc individul din alte unghiuri. Principiul medicinei alternative este să ajuţi pacientul să se vindece singur, din interior”, a spus Dumitrescu.

Apoi, pacientului i se mai fac câteva investigaţii. În primul rând, specialistul identifică sindromul respectivei boli, apoi punctele care trebuie înţepate. “Nu se înţeapă aiurea, ci fix unde energia este blocată. Este o metodă unică, iar intepaturile sunt în zone diferite, în funcţie de pacient. Practica acupuncturii nu trebuie făcută după ureche”, explică Dumitrescu. În plus, prin acupunctură se produc descărcări de endorfine la nivelul creierului, adică hormonii fericirii, care ajută la vindecare.

Pe lângă banalele ace, în acupunctură se foloseşte şi moxa, o plantă sub formă de batoane, care arde la 400 de grade Celsius şi care ajută în vindecare. “Foarte puţini specialişti o folosesc, însă. Mirosul este deranjant şi se impregnează în haine, dar este eficientă şi ieftină: doar cinci lei batonul”, a spus Dumitrescu.

Cum ştii dacă tratamentul este eficient: punctul înţepat doare

Gama afecţiunilor care pot fi tratate prin acupunctură se întinde de la simple răceli sau dureri lombare, care pot ceda la o singură şedinţă, până la hernii de disc, caz în care pacientul scapă de operaţii, zonă zoster- o şedinţă uşurează durerea, nevralgii intercostale, astm bronşic, epilepsie sau spasmofilie.

Numărul şedinţelor variază, în funcţie de afecţiunea care trebuie tratată. Poate fi suficientă una singură sau chiar zeci de astfel de proceduri. O şedinţă de acupunctură durează 15-20 de minute, iar după vindecare, este indicat ca pacientul să revină la medic o dată pe an.

Preţul terapiei este accesibil. Zece şedinţe de acupunctură, diagnostic şi tratament, plus analizele specifice, adică depistarea punctelor care vor fi înţepate, costă 170 de lei. În plus, unele tratamente sunt decontate de casele de asigurări de sănătate.

Dezavantajul major al acupuncturii este durerea. “Când ai pus ace într-un anumit punct, în primul rând trebuie să doară. Dacă nu doare, înseamnă că ai pus acul degeaba. Sunt puncte care dor mai mult şi care dor mai puţin, iar unul dintre cele mai dureroase este cel din buza superioară”, avertizează terapeutul.

În multe cazuri, se tratează cauza, nu efectul bolii. “Am avut o pacientă cu diabet zaharat şi nu reuşeam să o tratez. Am aflat, după analize, că boala era pe fond endocrin, din cauza tulburărilor de menopauză, aşa că am tratat cauza, şi diabetul a dispărut”, îşi aminteşte terapeutul.

Acupuncturistul recunoaşte însă că, uneori, medicina alopată, poate fi mai eficientă decât cea alternativă. “Dacă am un pacient cu alergie, de exemplu, prefer să îi dau un tratament convenţional, decât să aştept beneficiile medicinei alternative, pentru că durează şi, în plus, nu toate organismele au capacitatea de a se curăţa singure”, a încheiat Dumitrescu.

 

 

Elena David
Elena Davidhttp://elena-david
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Răzvan Burleanu, anunț de ultimă oră despre contractul selecționerului Edward Iordănescu

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, dezminte zvonurile conform cărora negocierile cu Edward Iordănescu ar fi intrat în impas și consideră că actualul...

Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei, estimează Ludovic Orban

"Nicușor Dan va câștiga un nou mandat la Primăria Capitalei", estimează deputatul Ludovic Orban, după ce Cătălin Cîrstoiu s-a retras din competiția pentru funcția...
Ultima oră
Pe aceeași temă