11 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăGDPRCum să-ţi faci planuri pentru anul viitor

Cum să-ţi faci planuri pentru anul viitor

Revelionul a fost întotdeauna un prilej de reflecţie asupra perioadei care tocmai s-a încheiat şi momentul în care îţi faci lista cu planuri pentru anul care bate la uşă. Este timpul să decizi ce schimbări trebuie să faci în viaţa ta şi să încerci să le pui în practică. Dacă însă planurile pe care ţi le stabileşti sunt nerealiste, vei ajunge doar să fii dezmăgit. O idee bună este să îţi propui obiective concrete şi uşor de respectat, potrivit site-ului Yahoo Shine!

Aşa nu: Voi slăbi
Aşa da: Voi merge de trei ori pe săptămână la sală şi voi avea o dietă echilibrată

Jumătate din lupta cu kilogramele în plus este câştigată cu starea de spirit potrivită, iar crearea unui plan de exerciţii fizice bine pus la punct este primul pas către succes. Atenţie însă, dacă faci din scăderea în greutate un scop în sine, te vei simţi foarte rău în cazul în care nu vei reuşi. Cel mai bine este să te gândeşti la faptul că sănătatea şi tonusul tău se vor îmbunătăţi când vei fi mai slab. Cu sport şi o alimentaţie sănătoasă, kilogramele vor dispărea de la sine, iar tu nu vei simţi că te‑ai privat de ceva anume.

Aşa nu: Îmi voi găsi un iubit
Aşa da: Voi fi deschisă posibilităţilor amoroase

Obiectivele pentru noul an nu sunt acelaşi lucru cu dorinţele, aşa că evită planurile care nu depind de tine. În loc de asta, îţi poţi propune să mergi la mai multe întâlniri, să cunoşti mai mulţi oameni sau să reevaluezi aşteptările tale de la persoana iubită. Dacă te concentrezi pe tine şi pe nevoile tale într-o relaţie vei atrage persoana potrivită sau măcar o vei recunoaşte când va apărea.

Aşa nu: Voi face mai mulţi bani
Aşa da: Voi fi proactiv şi voi avansa în carieră

Nu este nimic rău să ai planuri măreţe, dar dacă îţi alegi obiective care depind de factori externi te îndrepţi către eşec. Mai bine concentrează-te pe lucrurile care te fac mai valoros la serviciu: fă cursuri de specializare, de limbi străine sau de negociere. Pe măsură ce devii mai bun, vei vedea cum salariul tău va creşte.

Aşa nu: Voi fi cea mai înţelegătoare mamă, cea mai bună fiică, cea mai serioasă angajată, cea mai frumoasă femeie şi cea mai pricepută gospodină
Aşa da: Mă voi strădui să fiu fericită

Dacă eşti foarte critică şi îţi stabileşti o listă mult prea lungă de obiective, până ajungi la propria imagine a „perfecţiunii”, este timpul să te opreşti. Perfecţiunea nu aduce fericirea, deci, chiar în cazul bun, în care reuşeşti tot ce ţi-ai propus, este foarte posibil să fii în continuare nemulţumită. Cel mai bine este să îţi propui să fii fericită şi să accepţi ce îţi oferă viaţa, cu bune şi rele.

Aşa nu: Voi economisi
Aşa da: Voi mânca în oraş doar o dată pe lună şi voi pune deoparte o sumă fixă

Ca şi pierderea în greutate, cheia succesului în gestionarea banilor este buna organizare. Dacă îţi promiţi că vei economisi bani fără să ai un plan concret, este ca şi cum ai spera că cineva îţi va da de Crăciun un pom cu bani. O idee mai bună este să îţi monitorizezi felul în care cheltuieşti de obicei banii şi să decizi la ce lucruri ai putea renunţa. Spre exemplu, dacă nu îţi mai cumperi în fiecare zi o cafea scumpă în drum spre muncă, vei fi cu peste 3.000 de lei mai bogat la sfârşitul anului viitor.

Elena David
Elena Davidhttp://elena-david
Elena David, redactor Rl online
Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...
Ultima oră
Pe aceeași temă