22.4 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăGDPRCum poţi scăpa de biopsia hepatică?

Cum poţi scăpa de biopsia hepatică?

Cei care au trecut printr-o astfel de investigaţie spun că nu ar mai repeta-o şi că preferă analizele moderne. Medicul Adriana Moţoc, spe­cia­li­zată în tra­ta­mentul bolnavilor cu hepatită, de la Spitalul „Victor Babeş”, din Bucureşti, deschide caietul de consultaţii la întâm­plare. „Ia să vedem: data de 6 aprilie, am găsit cinci cazuri noi de hepatită, unul a fost acut, restul aveau o infecţie cronică”, zice ea, în timp ce mă priveşte cu ochii mari şi sprâncenele ridicate.

Peste puţin timp îmi arată pe rafturi zeci de dosare ale pacienţilor pe care îi tra­tea­ză. Le-a separat pe culori: roşu pen­tru hepatita B, albastru pen­tru hepatita C, negru pentru he­pa­tita B şi D. Experienţa a învă­ţat-o că hepatita este o boală perfidă, care atacă pe tăcute şi îi face pe oameni să vină târziu la medic, abia când simt o stare accentuată de oboseală.

„Aveam toţi hepatită, cu excepţia soţului”

I s-a întâmplat astfel şi Bogdanei Marinescu, în vârstă de 49 de ani, care a ajuns la medic în momentul în care se apropia de ciroză. Şocul veştii că are hepatită de tip B s-a transformat într-o catastrofă pentru întreaga familie în momentul în care a aflat că nu doar ea este bolnavă. „Aveam o hepatită veche, o purtam de cel puţin 9 ani pe picioare. Am zis să îi vaccinez pe ceilalţi din familie să nu cumva să ia şi ei boala. Aşa am aflat că şi cei doi băieţi ai mei luaseră infecţia. Doar soţul a scăpat”, îşi aminteşte acum Bogdana, care între timp a învăţat cum să îi facă faţă hepatitei. După tratamentul cu interferon, organismul ei a făcut progrese importante. Boala a dat înapoi cu un stadiu. „În schimb, în cazul copiilor, terapia nu a avut efect, dar norocul lor a fost că afecţiunea fusese depistată în stadiu incipient şi a rămas pe loc”, spune mama băieţilor.

Până să ajungă să îi fie aprobat dosarul pentru a intra în terapie, femeia a făcut zeci de analize medicale. Acestea au inclus viremii (analize care determină cantitatea de virus din sânge), transaminaze (teste care arată starea enzimelor ficatului) şi o procedură destul de riscantă, numită puncţie-biopsie hepa­tică. Aceasta constă în înţeparea ficatului cu un ac mai lung, iar proba recoltată arată cât de afectat este organul de virusul hepatic.

„Am făcut puncţie de trei ori până acum şi nu pot să spun că a fost uşor. Nu m-a durut, fiindcă am fost sub anestezie locală, dar, de fiecare dată am stat în spital, nemişcată o zi, iar după rezultat am aşteptat 21 de zile”, spune Bogdana Marines­cu.

Mai şocant a fost pentru Andrei, unul dintre cei doi fii ai săi, pe atunci în vârstă de 19 ani. „L-am rugat pe medicul care i-a făcut intervenţia să nu îl trimită într-un salon cu pacienţi care suferă de ciroză şi până la urmă tot acolo a ajuns. A fost trau­ma­ti­zant pentru el să vadă toţi acei oameni în suferinţă şi să se gândească că boala lui ar putea evolua la fel peste câţiva ani”, spune femeia.

Modernizarea analizelor

Aceşti pacienţi sunt acum înscrişi în Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO), altături de alte câteva sute de pacienţi cu hepatită din ţară şi militează, printre altele, pentru mo­der­ni­-z­a­rea analizelor necesare la dosarul de aprobare a trata­mentului cu interferon.

Spre exemplu, în locul puncţiei hepatice pot fi făcute teste non-invazive (Fibrotest, Fibroscan, Fibromax), care arată starea ficatului.

Acestea sunt bazate pe un algoritm matematic, dar, corelate cu examenul clinic făcut de medic pacientului şi cu alte teste de sânge, pot oferi un rezultat comparabil cu cel al puncţiei hepatice. „Am făcut şi aceste teste noninvazive în paralel cu puncţia hepatică şi am avut aceleaşi rezultate. Sunt foarte rapide, nedureroase şi nu presupun internare”, spune Bogdana Marinescu.

Acceptarea testelor noninva­zive, ca alternativă la puncţia hepatică, este susţinută şi de Marinela Debu, un alt pacient cu hepatită de tip B şi preşedinta APAH-RO. „Mie îmi este frică de puncţia hepatică, o analiză pe care urmează să o fac pentru aprobarea dosarului de trata­ment cu interferon. Nu înţepă­tura în sine mă sperie, ci riscurile acestei intervenţii chirurgicale. Pacientul ar trebui să cunoască alternativele şi împreună cu medicul curant să se poată lua cea mai buna decizie în ceea ce priveşte o investigaţie sau alta. Importantă este şi acceptarea noilor metode”, spune preşe­dinta APAH-RO.

Rezultate fidele

Doctorii care tratează pacienţi cu hepatită spun că fiecare metodă prezintă avantaje, dar şi dezavantaje. „Puncţia hepatică presupune o durere foarte importantă în zona ficatului. Pot fi afectate organele vecine: pleura, colecistul. Există inclu­siv riscul de deces”, enumeră medicul Adriana Moţoc riscurile metodei clasice, în prezent preferată de medicii români şi acceptată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cel mai important avantaj al puncţiei este însă acurateţea rezultatului. „Depistezi cauza bolii hepatice şi în ce stadiu a ajuns  afecţiunea”, precizează medicul Adriana Moţoc.

În cazul testelor noninvazive, există un grad de eroare de aproape 20%, mai puţin însă când sunt interpretate în context şi corelate între ele şi cu alte teste făcute pacienţilor. „Fără a mai stresa pacientul”, adaugă medicul infecţionist Adriana Moţoc.

Testele noninvazive, care arată starea ficatului, se ba­zează pe un algoritm  mate­matic, nu presupun înţepătură, nu obligă bolnavul să se interneze şi oferă rezultatul pe loc. „În funcţie de tipul de he­patită, B sau C, de rezultatele celorlalte analize şi de gra­vitatea infecţiei se poate alege metoda care îl avantajează pe pacient. Din păcate, sistemul medical nu îi dă voie pacien­tului să opteze”, apreciază medicul. 

Avantaje:

Biopsia

– rezultate fidele (foarte rar, pot apărea rezultate false) 

– poate fi făcută în mai multe tipuri de hepatită şi în situaţiile mai puţin obişnuite (ex. La pacienţii cu viremie mare, dar transmainaze puţin crescute)

– intesitatea durerii diferă de la o persoană la alta (în cele mai multe cazuri, disconfortul nu durează mai mult de o oră)

– este gratuită, fiind făcută în spi­talele publice

– se ia în considerare la dosarul pentru aprobarea tratamentului

Teste neinvazive

– pot fi repetate de câte ori este nevoie

– nu presupun înţepătură, fiind folosite tehnici ecografice şi un algoritm matematic

– sunt nedureroase

– nu necesită internare

– răspunsul vine pe loc

Dezavantaje:

Biopsia

– nu poate fi repetată de multe ori

– durere importantă în zona ficatului, în unele cazuri

– pot fi afectate organele vecine: pleură, colecist

– pot apărea sângerări

– este dificilă şi riscantă în cazul obezilor

– risc de deces

Teste neinvazive

– au un grad de eroare de 20%

– pot apărea dificultăţi în interpretare

– nu pot fi aplicate în toate cazurile de hepatită (sunt mai potrivite pentru pacienţii cu hepatita C şi pentru cei cu hepatita B şi viremii scăzute)

– costă destul de mult (între 400 şi 600 de lei), nefiind decontate de stat în toate cazurile

– nu se iau în considerare la dosarul pentru tratament, în toate situaţiile (se fac excepţii la copiii cu hepatită, precum şi în cazul celor cu leziuni importante pe ficat)

Cele mai citite

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...

Cluj: Spălare de bani și trafic de droguri. Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane

Procurorii DIICOT au reținut 12 persoane în urma unei investigații referitoare la constituirea unui grup infracțional specializat în trafic de droguri și spălare de...

CFR anunță că s-a reluat circulaţia feroviară între Voila şi Făgăraş

Traficul feroviar între stațiile Voila și Făgăraș, pe linia simplă, a fost reluat sâmbătă la ora 11:08, conform anunțului făcut de către CFR SA. Informația...
Ultima oră
Pe aceeași temă