Pitit in coapsa verde a Cataloniei, la numai cativa kilometri de plajele ca mierea ale Costei Dorada, Reus face elogiul frumusetii cochete. Este oraselul care, printre intinse livezi de alun si leandri umbrosi, a scris in istoria arhitecturii fascinantul capitol modernist.
Toata placerea dulcelui din sange imi invadase starea de spirit inca de la a treia inghititura de ‘menjar blanc’. Crema untoasa de migdale crude, cu vanilie, scortisoara si miere, specifica orasului ce ma gazduia de doua zile – Reus, era rasplata desavasita pentru maratonul inchinat arhitecturii moderniste…
"Intotdeauna incepeti cu desertul?", m-a chestionat chelnerita sceptica. Intre timp imi adusese o minunatie compusa din orez, cod, sepie, ceapa si ulei de masline.
I-as fi raspuns daca patronul restaurantului "Aigua" n-ar fi zorit-o sa raspunda unei comenzi serioase de "eau-de-vie", tuica de alune specifica Reusului de secol XVIII.
Imi placea restaurantul. Veselia molcoma, aroma fructelor de mare proaspat gatite, atat de familiara in Reus, crantanitul alunelor mari si oachese redau perfect, la scara mica, viata acestui orasel catalan, pierdut intr-un tinut fertil, intesat de livezi de alun si maslin.
Sosisem pe calea aerului, dupa ce o amica pasionata de arhitectura imi ridicase in slavi minunatiile acestui colt de regat, prins in istorie gratie lucrarilor moderniste semnate de arhitectii Lluis Domenech i Montaner, Joan Rubio i Bellver si Pere Caselles. Popasul consistent in principalul targ al Costei Dorada (Coasta de Aur) avea legatura si cu pretentia de a cunoaste orasul in care s-au nascut arhitectul Antoni Gaudi si pictorul Maria Fortuny, un Delacroix spaniol care a murit la 28 de ani, rapus de propriile pasiuni.
Spre desfatare, printre mandarini
Intalnirea cu micul oras a fost de bun augur, parafata de clima nesperat de placuta a lui iulie si de un urias trandafir rosu, simbolul heraldic al Reusului inca din secolul al XIV-lea. Primii pasi pe Raval Sant Pere, strada centrala flancata de mandarini, n-au tinut seama de spusele ghidului, care ma invata despre Escorxador, vechiul abator adapostind astazi o biblioteca, si m-au purtat spre El Tomb de Reus, un fel de mall imprastiat pe stradute. Viata acestui petec central de oras se supune zeului desfatarii, caci magazinele, mici, mari, colorate sau sofisticate, traiesc in simbioza cu zeci de restaurante, cafenele si apartamente inghesuite, populate de localnici cu nervii tari.
Sclava a cheltuielilor inutile, am purces la dat si luat, cu pauze dedicate degustarilor de castane coapte, pisate, dulci sau piperate. "Try this, try this!" ("Incearca asta, incearca asta!") a fost sloganul primei jumatati de zi in Reus. Noroc cu Clara, ghidul local, care m-a recuperat cu tot cu sacose: "Daca tot suntem aici, sa vizitam cele doua glorioase teatre ale orasului, aflate la doi pasi". "Fortuny" si "Bartrina", ambele construite in stil baroc la finele anilor 1800, sunt faimoase in Spania, ca unele din cele mai elegante cladiri ridicate vreodata de conchistadori.
Mi-a placut in mod special "Fortuny", poate si datorita maiestriei decoratorului Josep M. Puig, care, in 1882, aducea arta pe peretii salii ce avea sa gazduiasca Faust pentru intaia oara.
"Nu suntem norocoase azi. Speram sa ascultam un concert simfonic, dar e liniste. Semn ca e timpul sa pornim pe ruta modernista", mi-a spus Clara.
Jocul cu margele de sticla
Asa numita "ruta modernista" dezvaluie maiestria arhitectilor care au transformat oraselul Reus in propriul lor atelier. Suprinzator, nicio cladire nu poarta semnatura lui Gaudi, chiar daca stilul sau a fost perpetuat si in Reus de catre Joan Rubio i Bellver, arhitectul "vinovat" de minunata Casa Serra.
Cele mai multe cladiri in stil pur modernist sunt opera lui Domenech i Montaner, arhitect care, la solicitarea multor negustori bogati si nobili de seama, a impanzit targul catalan cu cladiri superbe: Casa Grau, Casa Sagarra, Casa Munne, Casa Laguna, Casa Tomas si alte cateva zeci de "casa". Cea mai clara dovada de virtuozitate arhitecturala mi-a parut insa a fi Institutul Pere Mata, un spital de psihiatrie proiectat si construit intre 1897 si 1912, pe sistemul pavilioanelor separate, concept absolut novator la acea vreme. Institutul este, in sine, un orasel intins pe 20 de hectare, in care Domenech i Montaner a reinventat practic conceptul de modelare a spatiului, avand grija si de gradinile ce inconjoara cladirea, proiectate in stilul parcurilor regale franceze.
"Sa stii insa ca Reus nu inseamna numai arhitectura si pliante despre modernism", mi-a spus Clara razand, in timp ce ne odihneam pe o bancuta hartuita de leandri, la finalul goanei prin Institut. "Tot cei care-si petrec vacantele pe plajele insorite ale Costei Dorada vin aici sa manance si sa se odihneasca. Avem retete imbatabile si mai avem, la cativa kilometri, un parc de distractii fabulos!". Sa mergem dara sa descoperim retetele imbatabile, i-am raspuns, in timp ce-mi puneam la punct in minte calendarul senzatiilor tari de a doua zi.
PONT:
Bucataria catalana specifica zonei Reus inseamna mixuri de carne rosie si peste, sosuri de alune si pui gatit cu fructe. Cel mai popular fel de mancare este insa codul in crusta de sare. Preparatul traditional cel mai consumat se numeste "pa amb tomaquet": o felie de paine taraneasca unsa cu sos de rosii si ulei de masline. Pret mediu pentru cina/1 persoana: 12-30 euro.
