17 C
București
miercuri, 22 iulie 2026
AcasăFamilieUDMR anunță măsuri pentru creșterea natalității

UDMR anunță măsuri pentru creșterea natalității

UDMR anunță măsuri pentru creșterea natalității, care urmează a fi incluse în programul de guvernare. Aceste măsuri au fost anunțate de președintele UDMR, Kelemen Hunor, după negocierile cu premierul desemnat, Nicolae Ciucă.

„Situaţia dificilă ne-a încurajat mai mult în consolidarea ideii de familie – cel mai important liant, pilonul comunităţii noastre”, a anunțat Kelemen Hunor într-un mesaj postat pe internet.

Mesajul a fost postat după negocierile dintre UDMR și premierul Ciucă, purtate sâmbătă, 23 octombrie 2021. Din viitorul guvern vor face parte doar miniștri propuși de PNL și UDMR. Florin Cîțu, care acum este premier interimar, a precizat că nu va face parte din cabinetul Ciucă. În Parlament, guvernul Ciucă ar urma să fie susținut de PSD.

În cadrul negocierilor de sâmbătă s-au introdus în programul de guvernare măsurile lansate de UDMR pentru încurajarea natalităţii.

UDMR anunță măsuri pentru creșterea natalității

Una dintre ele este aplicarea unor măsuri de deductibilitate pentru familiile cu mai mulţi copii şi reducerea progresivă a cuantumului contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de numărul de copii.

Va fi elaborat un program de credite pentru achiziţionarea de locuinţe familiilor tinere în funcţie de numărul de copii. Va exista un program de finanţare pentru achiziţia de autoturisme familiale pentru familiile cu minim trei copii. Bunicii sau fraţii majori şomeri vor putea beneficia de indemnizaţia de creştere a copilului în locul părinţilor, dacă se întorc la muncă. Vor fi extinse programele tip after – school. De asemenea, administraţiile locale vor fi încurajate să susțină familiile, oferindu-le reduceri sau scutiri de taxe şi impozite.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Spania vrea să interzică fumatul și țigările electronice pe terase și plaje

Guvernul de stânga al Spaniei propune interzicerea fumatului și a utilizării țigărilor electronice în mai multe spații exterioare, inclusiv pe terasele restaurantelor și barurilor,...

PwC: Inteligența artificială schimbă piața muncii. Ce competențe caută tot mai mult angajatorii

Inteligența artificială schimbă rapid modul de organizare a muncii și criteriile de recrutare. Potrivit celui mai recent raport PwC AI Jobs Barometer, tehnologia poate...

Admitere la liceu 2026: aproape 120.000 de elevi au primit un loc, iar cei mai mulți au ajuns la prima alegere

Ministerul Educaţiei precizează că următorul pas este înscrierea efectivă la liceul, unde fiecare elev a fost repartizatMinisterul Educaţiei a anunţat publicarea rezultatelor repartizării computerizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă