Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Viceprimarul Constanţei, acuzat de agresiune. Edilul i-a trimis a doua zi femeii flori

Acuzații grave, în Constanța. Un comisar din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului îl acuză pe viceprimarul municipiului Constanța, Dumitru Babu, de agresiune fizică și ultraj, în timpul unei acțiuni de control.

Share

Florin Budescu 0 comentarii

09.05.2020 - 11:52

Politicianul a încercat să dreagă busuiocul și i-a trimis femeii un buchet de flori.

Maria Obreja, comisar în cadrul CJPC Constanţa, a povestit, vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, ce a păţit în timpul unei acţiuni de control şi cum a fost agresată de viceprimarul PSD Dumitru Babu.

"În cursul unei acţiuni de control, la care mă aflam împreună cu alţi trei colegi, aveam să cunosc latura nevăzută a caracterului pe care îl are Dumitru Babu, aflat în 2016 pe lista votată de mine.

Năvălind în locul unde mă aflam cu colegii mei, acesta a vrut să îmi smulgă telefonul din mână şi bruscându-mă să mă dea afară din sediul societăţii în care mă aflam. A fost necesară atât intervenţia colegilor mei, cât şi a fratelui acestuia, cărora trebuie să le mulţumesc, pentru că nu ştiu unde ar fi putut ajunge lucrurile.

Mă întreb, dacă pe femeile din viaţa dânsului le tratează la fel? Mă întreb, dacă pe soţia sau mama dânsului le-ar fi bruscat cineva, ce reacţie ar fi avut? Mă întreb, dacă asta este atitudinea pe care o are şi faţă de doamnele aflate în subordinea dânsului?”, a scris Maria Obreja, conform Realitatea.net.

Tânăra a mai afirmat că a depus plângere la poliţie şi că a primit un buchet de flori din partea lui Dumitru Babu, pe care, însă, l-a refuzat.

"Am depus astăzi (vineri - n.r.) plângere la poliţie, relatând incidentul, nu înainte de a-i oferi domului viceprimar Dumitru Babu, şansa de a îşi cere scuze personal, pentru întreg incidentul. Acesta mi-a trimis un buchet de flori, pe care i l-am lăsat personal la primărie, sperând că-l va oferi unei doamne din familia lui, şi povestindu-i ce «năzbâtie» a făcut, să afle părerea acesteia”, a mai transmis comisarul din cadrul CJPC Constanţa.

Comentarii

loading...