15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăEconomieUna dintre cele mai mari companii din lume, prezentă în România, a...

Una dintre cele mai mari companii din lume, prezentă în România, a început să-și închidă sediile

Lanţul de restaurante Subway a închis 909 unităţi în 2017, pe teritoriul Statelor Unite, aproape de trei ori mai multe decât în anul precedent.

Subway are 25.835 de puncte de lucru deschise, potrivit unui reprezentant, în comparaţie cu 26.744 de locaţii deschise în 2016. Aceste date se referă strict la Statele Unite.

Business Insider a discutat cu trei francizaţi din diferite regiuni ale Americii în legătură cu starea în care se află lanţul de restaurante. Majoritatea dintre ei spun că sunt pregătiţi pentru mai multe veşti proaste şi fac diferite speculaţii cu privire la viitorul locaţiilor lor.

În acest context, unul dintre francizaţi a estimat că o treime din locaţiile Subway nu ar fi profitabile.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

În ce condiții ar putea da România un sistem Patriot Ucrainei

Iohannis a declarat că inclusiv liderul de la Casa Albă ”a adus această chestiune în discuție”, iar președintele român a spus că este ”deschis...

Regele Charles al III-lea nu-l va întâlni pe Prințul Harry din cauza programului foarte încărcat al monarhului

Prințul Harry nu se va întâlni cu tatăl său, Regele Charles al III-lea, în timpul vizitei pe care o efectuează în prezent în Marea...
Ultima oră
Pe aceeași temă