23.6 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăEconomieUn cioban român dă în judecată Uniunea Europeană

Un cioban român dă în judecată Uniunea Europeană

„Secetele severe au costat un cuplu în vârstă în Franţa aproape jumătate din recolta lor. O familie de apicultori din Portugalia este nevoită să-şi salveze mijloacele de trai, pentru că valurile de căldură le ucid albinele.

Aceştia împărtăşesc o teamă: ce se va întâmpla cu copiii noştri? Astăzi, familiile din întreaga Europă şi din afara acesteia, ale căror mijloace de trai sunt expuse riscului din cauza impactului schimbărilor climatice, întreprind ceva ce nu a mai fost făcut vreodată. Ei cheamă legiuitorii UE într-un proces istoric”, arată petenţii europeni, în argumentaţia lor, conform Mediafax.

Petenţii solicită în instanţă ca instituţiile UE să recunoască schimbările climatice drept o adevărată ameninţare la adresa drepturilor omului, ale cetăţenilor europeni, şi să acţioneze de urgenţă pentru a proteja drepturile lor şi ale generaţiilor viitoare.

Într-un film documentar al acestei comunităţi de petenţi – „Peoples Climate Case” – este consemnată şi relatarea ciobanului Petru Vlad, din cătunul Călene, judeţul Alba. „Sunt o simplă persoană, cu numele de Vlad Petru. M-am născut ţăran şi ţăran mor. Toată comunitatea care trăieşte pe-aici suferă de boala de care sufăr şi eu: neajutorarea în faţa statului – una, şi a doua – neajutorarea în faţa naturii.

E lipsă de ploi, şi când vin ploi îs ploile agresive, cu piatră, ni se distrug recoltele, le afectează şi pe animale. Aş dori ca şi copiii mei să aibă un viitor aici, pe pământul unde stăm, să nu mai plece cum am plecat eu în ţări străine să muncească (…) Din iarnă-n vară şi din vară până-n iarnă, nu-i apă la recolte şi nu-i apă la animale; trebuie să schimbăm şi noi zona, să plecăm unde-i apă”, spune ciobanul.

„Schimbările climatice îs o problemă de dreptate care trebuie rezolvată. Să ni se facă dreptate nouă, ţăranilor, dar nu numai nouă, ci la toată lumea. Nu noi am poluat aerul. Să se facă dreptate acolo, de unde o plecat virusul de poluare”, cere Vlad Petru.

Potrivit grupului de petenţi, „până în prezent parlamentarii europeni – Parlamentul European şi Consiliul European – nu au reuşit să pună în aplicare legi semnificative pentru a impune ţărilor să ia măsuri eficiente împotriva schimbărilor climatice”.

„Obiectivele UE de reducere a emisiilor sunt mult prea mici pentru a reflecta urgenţa problemei. Procesul intentat de familii subliniază realitatea evidentă: schimbările climatice nu mai sunt doar despre diplomaţie sau despre economie. Drepturile fundamentale ale omului la viaţă, sănătate şi proprietate sunt deja ameninţate”, se mai arată în mesajul petenţilor.

Cele mai citite

În Neamț, gospodării inundate și drumuri acoperite de aluviuni

Pompierii și autoritățile locale intervin în comuna Dragomirești, județul Neamț, după ce ploile abundente au inundat gospodării și au afectat circulația pe mai multe...

PSD condiționează votul pentru legea salarizării de acordul sindicatelor

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, afirmă că PSD va susține în Parlament legea salarizării personalului plătit din fonduri publice, jalon prevăzut în PNRR,...

Bolojan semnează ghidul pentru contoare inteligente și schema de sprijin pentru stocarea energiei

Ministrul interimar al Energiei, premierul Ilie Bolojan, a semnat ordinele pentru un ghid destinat instalării contoarelor inteligente și pentru o schemă de sprijin privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă