14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăEconomieUn actor de pe piaţa valutară a mizat pe deprecierea leului

Un actor de pe piaţa valutară a mizat pe deprecierea leului

Ca de exemplu că, deschizându-se perspectiva alegerilor anticipate şi deblocării politice, pieţele au afişat un sentiment de optimism. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu dă altă explicaţie.

Leul s-a apreciat în ultimele zile, spune Isărescu, pentru că un vânzător important a vândut mai multă valută şi aceasta a întărit moneda naţională.

“Piaţa valutară are mulţi determinanţi”, afirmă guvernatorul BNR, iar „faptul că ne-am obişnuit ca un eveniment politic sau altul să aibă impact imediat asupra pieţei valutare nu e o percepţie eronată, pentru că evenimentele politice categoric că influenţează piaţa, dar nu sunt singurele”.

Din datele BNR, spune Mugur Isărescu, „pe piaţa monetară, cum se întâmplă de obicei între 25 ale lunii precedente şi 5-10 din luna curentă, apare o relativă lipsă de lichiditate, pentru că firmele, populaţia, toate îşi plătesc impozitele la stat, dările la stat şi atunci în contul Ministerului de Finanţe de la Banca Naţională apare un surplus”.

E ca şi cum banca naţională ar steriliza banii respectivi, a explicat Isărescu, continuând: „Ei ies din circulaţie. Când, pe o asemenea situaţie, apare un vânzător mai important – şi asta pot să vă garantez – că de data asta nu am fost noi, Banca Naţională, a fost un client.

Pot să bănuiesc, dar ce spun în continuare este pură speculaţie, că s-o fi gândit şi el: pică Guvernul, se depreciază cursul, hai să vând acum o sumă mai mare, ca să câştig”.

 

Câteva zile

Pentru că oricine vrea să câştige mai mult, dar deprecierea nu s-a întâmplat. „A vândut mai mult şi s-a apreciat cursul”, a continuat guvernatorul BNR, afirmând că clientul a vândut valuta timp de câteva zile.

Guvernatorul BNR a mai explicat că piaţa leului nu este una foarte adâncă şi, când cineva vine cu 100 de milioane sau 200 de milioane de euro şi le vinde, poate să mişte cursul.

Concluzia lui Mugur Isărescu: Nu numai situaţia politică are impact pe piaţa valutară. Şi doi: bănuiesc că şi cei de pe piaţa valutară, investitorii erau obişnuiţi cu… cam asta am citit în presă astăzi: ne-am vaccinat la situaţia politică, suntem obişnuiţi la asemenea ştiri”.

Cele mai citite

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...
Ultima oră
Pe aceeași temă